Astept Parerile Voastre

Loading...

sâmbătă, 21 august 2010

Vrăjitoarele si existenta lor


O vrăjitoare în credința populară era o femeie cu puteri magice, ce putea realiza vindecări miraculoase, sau poate aduce nenorociri, după perioada de creștinizare fiind considerată ca fiind în legătură de alianță cu demonii lui Lucifer.
In perioada evului mediu de suprimare a vrăjitoarelor, din motive de ură invidie, puteau fi înlăturate cu pretextul învinuirii de vrăjitorie puteau fi condamnate persoane de ambele sexe, dar mai ales femei.

Credința în existența vrăjitoarelor

Provine din timpurile religiilor politeiste, anterioare creștinismului, când se credea în zâne bune iar cele rele fiind vrăjitoarele, care erau frecvent de sex feminin. Nuielele rupte din gard, sau cozile de mătură erau folosite pentru zbor de vrăjitoare. Credința despre puterile lor miraculoase de vindecare cu ierburi de leac provine din timpul anterior creștinismului.


Odata cu dezvoltarea si institutionalizarea stiintelor medicale, magia a fost tot mai mult etichetata ca naiva, lipsita de orice baze rationale si, implicit, ca «frectie la piciorul de lemn». Cercurile intelectualiste de «oameni de stiinta» începeau a se defini prin opozitie cu cei ce practicau magia si uneori chiar si religia. Credeau cu tarie în evolutia gândirii umane si plasau magia undeva la începutul istoriei acestei gândiri, în timpurile ei primitive. Publicatiile ce dezbat aceasta tema abunda în asa masura încât cred ca mai fac concurenta doar celor despre HIV si sex.

Cert este ca aceasta relatie a stiintei cu magia nu e chiar atât de dihotomica cum încearca unii s-o imagineze. Nu va speriati, nu fac parte din nici un cerc de parapsihologi sau de neosamani! Tot ce vreau sa sugerez este ca acea «magie» mult mistificata poate fi, într-adevar, eficienta, având la baza o serie de tratamente ce, la o adica, pot fi explicate si stiintific. Dar, pentru cei ce practica magia, nu acest gen de explicatii garanteaza eficienta, ci credinta puternica în relatiile cu supranaturalul.

Sigur, asemenea medicinei institutionalizate, si magia are propriile-i limite, pe care si le recunoaste. Ajunsi la limitele uneia, multi cauta cu speranta însanatosirea la portile celeilalte. Si tocmai în America de Nord au început primele tendinte de reconciliere a magiei cu stiinta. Este eficienta terapia psihologica, dar si lipsita de rezultate temeinice când nu este însotita de crearea unor ritualuri menite sa actioneze ca piloni de ghidare a individului în relatiile lui cu societatea si cu sine însusi.

Magia era practicata intens în satul românesc, iar eficienta ei se datora adesea impactului mental al cuvântului recitat asupra receptorului, autosugestiei inconstiente, farmaceuticii populare si, înainte de toate, credintei puternice în eficacitatea ritualului. Când îmi descânta bunica, îmi treceau durerile de cap pentru ca într-adevar credeam ca deochiul e ceva, ca o substanta materiala, care intra în organism. Or, când bunica, cu vocea-i autoritara, îi poruncea sa iasa «din maduva-n os, din os în carne, din carne-n piele si din piele-afara!, cum zice descântecul, îmi treceau durerile, pur si simplu.

Era o întreaga ierarhie de specialisti în magie, la sat. Fiecare gospodarie avea, întâi, specialistul ei, de regula un batrân. Apoi, era specialistul satului ce rezolva probleme mai dificile. În capul scarii, rezolvând tot ceea ce nu putea fi rezolvat local, era vrajitorul zonei. Acesta avea cele mai mari puteri. Când oamenii din cele noua sate de pe versanta vestica a Muntilor Persani aveau probleme cu vitele sau erau grav bolnavi se duceau întâi la popii si la descântatorii din satul lor. Abia dupa ce acestia nu izbuteau sa-i vindece, se duceau la renumita vrajitoare care locuia în Venetia de Jos, pâna acum douazeci de ani.

Am avut si noi vrajitoarele noastre, dar s-au îmuiat ca aluatul când generatiile ulterioare au început sa râda smechereste de «prostia» lor. Tigancile vrajitoare se tin însa tari. Cred în ceea ce fac si nu se lasa doborâte de cei ce le striga în fata: «sarlatancelor», «hoatelor», «mincinoaselor». Sigur, odata cu patima banului au aparut si sarlatancele, dar sa nu le slobozim în aceeasi oala. Vrajitoarele spun ca e musai sa crezi în puterea lor ca sa te poti vindeca. E drept. Cine nu crede în magie nu se poate lasa influentat de ea. Or, cine crede se vindeca prin puterea propriei minti si nu prin pompuozitatea ritualurilor. Dar, ca sa te poti ajuta prin propriul psihic, trebuie sa crezi si în puterea fastului... un cerc vicios.

Ca si în trecut, astazi «autenticele» vrajitoare tiganci îsi bazeaza credinta în propriile forte pe un complex sistem de rudenie pe ale carui pârtii de descendenta matrilineala le coboara harul. Cu cât sunt mai apropiate de Mama Omida, cu atât mai bine. Acest har trebuie apoi dezvoltat individual. Cu vârtelnite, lumânari, statuete catolice, cosuri, icoane, ulcioare, sfesnice, cruci, cutite, ele se angajeaza în rituri pentru îndepartarea argintului viu, a impotentei, pentru legarea sau dezlegarea cununiilor etc. În competitia dintre diferitele grupuri de vrajitoare, distinctia dintre magia alba si magia neagra devine un factor determinant. Dar nicaieri albul nu e pur si ma îndoiesc ca negrul ar fi nepatat. La urma urmei, clientul cere, vrajitoarea face. Sau, ma rog, desface...

Azi, harul vrajitoarelor tiganci este adesea valorificat în forma de business cu finantari serioase pentru promovare radio si TV, pe de o parte, si venituri considerabile ca urmare a prestigiului creat, pe de alta. O implicare serioasa se vor a avea în politica. Regina magiei albe, Maria Câmpina, sustine pe propriul ei website ca: «Pentru (...) bine ne-am adunat noi, vrajitoarele de magie alba, ca sa-i ajutam pe politicieni sa se înteleaga, sa aiba putere de munca si sa conduca tara» (...); «unii politicieni din conducere si din opozitie au nevoie sa fie vrajiti pentru ca au fost vrajiti cu magie neagra. De aceea este dusmanie. Dar noi avem putere sa limpezim lumea.»

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu