Astept Parerile Voastre

Loading...

sâmbătă, 21 august 2010

Sfinxul din Bucegi



Pare-se ca, Kogaionon, Muntele Sacru al dacilor, adica ” Cel Sfant “, este cel mai probabil in Muntii Bucegi, acolo unde se afla Vf Omul, Sfinxul care vegheaza un tezaur misterios si sfant, intreaga bogatie de intelepciune a dacilor, pesterile Ialomicioara si Polovragi, Valea cu Dor, grotele sacre si inca pline de mister, Axa Cerului, Ialomita care e ” apa vie a dacilor”, crestele semete si inaccesibile, curcubee luminoase pe timp insorit, enigmatica ” ceata albastra”, tunele subterane…. o zona incarcata de energie ” sfanta” unde, se petrec diverse fenomene paranormale, disparitii misterioase, unde in inima muntelui se afla Marea Sala, un imens flux energetic care leaga locurile sfinte cu piramidele din Egipt, sau, cu grotele din Iraq, unde e prezenta aceeasi energie… Muntii Bucegi sunt considerati a fii al treilea Pol Energetic al Pamantului…. cat adevar si cat mister…


Bucegii... Cei mai cunoscuţi şi cei mai la îndemână munţi ai României, pentru o parte din sudişti, în special din Bucureşti. Poate şi cu cele mai frumoase staţiuni. Cert, cu amprente definitorii pentru poporul care suntem: Vârful Omu, Sfinxul, Babele. Puţini sunt cei care nu au auzit despre acestea, toate. Dar sunt convinsă (ca şi mine) că nu mulţi cunosc misterele Bucegilor. De fapt, din legende şi cercetări, nu putem decât să facem speculaţii.

Se spune că, de pe Vârful Omu, mai ales în nopţile cu lună, când întreaga natură e luminată ca-n palmă, se vede Dunărea şi Marea Neagră. Tot aici, în Bucegi, sunt specialişti care plasează muntele sfânt al dacilor, Cogaionon. „Până şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Cogaionon, la fel ca al râului care curge pe lângă el“. Aşa a notat şi a ajuns până la noi Strabon, în scrierile sale despre daci, referindu-se la marele preot Zamolxis, devenit mai apoi sfânt.

Ca muntele, şi apa. Că muntele sfânt e Ceahlăul, Grădiştea Muncelului sau Bucegii, încă nu se poate afirma cu certitudine. Dar, dacă la sfârşit de noiembrie, privim cu atenţie Vârful Omu, putem să surprindem, în chip bizar, umbre ciudate. De chip de om. De om împietrit. Ca Sfinxul. Sau de zeu păgân şi neîmblânzit de ofranda vecinătăţii cu cerul. Poate că umbra îl reliefează chiar pe Zamolxis, aşa cum l-a încrustat nefiresc şi de neînţeles în scurgerea sa, timpul.

Apa vie, dincolode legendă

Ştiinţific vorbind, Vârful Omu ar fi centrul arcului muntos al Bucegilor şi de aceea se reflectă imaginea ciudată. Şi, totuşi, deşi e centrul lanţului, deşi e mai înalt decât toate celelalte piscuri ale Bucegilor, vârful ăsta se joacă parcă de-a v-aţi ascunselea cu lumea. Acum îl vezi, în timp ce sufli pe traseu, în toată splendoarea sa. Mai faci un pas şi realizezi că nu mai este.

Deducţia specialiştilor, printre care Nicolae Densuşianu, merge mai departe: în ciudatul munte îşi are izvoarele râul Ialomiţa, care susură amarnic pe lângă Sfinx şi Babe. Iar sub Vârful Omu se află, cică, o grotă fără sfârşit, cercetată numai în parte, pe mai bine de 20 de kilometri, fără să i se dea, ca oricărei grote, de liman.

Din grota asta, sau din apropiere de ea, îşi trage seva un izvor, despre care măsurătorile spun că are cea mai curată apă din lume. Adevărată apă vie... Şi iarăşi vin cei care au studiat ciudăţeniile Bucegilor şi spun: aici, pe Omu, unde pietrele imense şi de forme stranii par altare preistorice, s-ar încărca trecătorul cu o energie pozitivă inexplicabilă.

Ca şi cum însuşi Zamolxis a făcut incantaţii pentru el şi l-a pus în legătură cu infinitul. Desigur, nu vorbim despre turiştii iresponsabili care aruncă maldăre de gunoaie peste tot, care beau în buza muntelui ca ultimii dintre birjari, care scrijelesc propriile epopei în piatra crâncenă a veşniciei.

Oare, când romanii au cucerit Dacia, au ajuns şi la muntele sfânt al dacilor? Oare vitejii şi vajnicii noştri înaintaşi şi-au lăsat cel mai sacru dintre locuri, unde se închinau Marelui Preot, la mâna cotropitorilor? Oare poate să fie Vârful Omu muntele lor sfânt?


Cea mai extinsa si cea mai importanta rezervatie se gaseste in spatiul Muntilor Bucegi. REZERVATIA PRINCIPALA DIN BUCEGI dateaza din anul 1935 si are o suprafata de aproximativ 6680 ha; se infatiseaza ca o potcoava uriasa si se intinde de-a lungul versantilor estici, nordici si vestici ai masivului muntos, de la Sinaia si Saua Strunga, cuprinzand cunoscutele abrupturi ale Caraimanului, Jepilor si Costilei. Limita inferioara a Rezervatiei (pe versantul prahovean al Bucegilor) se situeaza la 1000 - 1100 m altitudine, iar cea superioara la 2505 m in Varful Omul.

Pe versantul sudic al Caraimanului si pe Valea Jepilor exista o Zona Stiintifica de protectie absoluta.

Peisajul ei morfologic cuprinde abrupturi spectaculoase, poduri interfluviale vaste, custuri, circuri si vai glaciare, chei si alte forme carstice, precum si numeroase forme de relief fluviatile (rezultate din actiunea apelor curgatoare). Din punct de vedere al vegetatiei, Rezervatia Bucegi cuprinde specii remarcabile.Cu totul deosebit este arboretul secular de brad de la Sinaia (zona Peles), unde exista arbori monumentali cu o insltimi de pana la 50 m si cu diametre considerabile. Tot aici se remarca prezenta unei specii cu o raspandire sporadica in Carpati, si anume Tisa, prezenta pe stancile de la Sfanta Ana, pe Valea Pelesului, pe stancile de sub Poiana Stanii si in alte locuri. O alta varianta este Salba Moale, care se afla numai in cuprinsul acestei rezervatii, in apropierea stancilor de la Sfanta Ana, Jepii Mari si pe Valea Urlatoarea Mica. De altfel, pozitia adapostita si prezenta calcarelor au favorizat, in zona stancilor Sfanta Ana, mentinerea unor elemente termofile mai rare: liliacul, iedera alba, etc. Printre jnepeni se intalneste o alta specie de arbusti, mai rara in tara noastra (Lanicera coerulea). Tot sub ocrotire este pus si cel mai de seama reprezentant al florei lemnoase din acest etaj: zambrul, relict glaciar, prezent sub Brana Mare a Jepilor sau in Valea Gaura si pe Muntele Gutanu. Dintre asociatiile de tufarisuri pitice cea mai insemnata este cea de Rhododendron kotschyi.

Rezervatia Pestera
REZERVATIA PESTERA are o suprafata de 225 ha si include zona forestiera de pe muntii Cocora si Batrana, Pestera Ialomitei, Cheile Pesterii si Ursilor, Valea Horoabei. Aici sunt ocrotite atat formele caracteristice, specifice acestei parti a Bucegilor, cat si molidisuri, tufarisuri de jneapan, palcuri de larice si zambru. Chiar langa Cabana Pestera, la 1590 m altitudine, se afla faneata alpina Poiana Crucii, unde se intalnesc specii ca Paisul rosu si Ghintura galbena.



Rezervatia Turbaria
La poalele Muntilor Lapticii se afla o alta mica rezervatie - TURBARIA LAPTICII. Accesul la aceasta rezervatie se face utilizand drumul forestier care insoteste Izvorul Ialomitei catre sud.

Rezervatia Zanoaga
Din drumul forestier care insoteste Izvorul Ialomitei catre sud, se desprinde o poteca ce duce catre o alta importanta rezervatie din Bazinul Ialomitei, si anume REZERVATIA ZANOAGA. Pe branele si grohotisurile de la poalele versantului sudic al Muntelui Zanoaga sunt adapostite plante termofile sud-europene, sud-mediteraneene sau balcanice, care reprezinta raritati in flora tarii: Secele montanum (iris dacica), Athamantha hungarica, Lonicera coerulea etc.

Rezervatia Babele
REZERVATIA BABELE include atat interesante forme de relief (Babele, Sfinxul, etc.), cat si asociatii vegetale alpine cum ar fi argintica, iarba rosie, micsunea de munte, etc.

Pe cel mai inalt varf din Bucegi, Omul, la peste 2500 m altitudine, sunt ocrotite asociatiile de tundra alpina, cu o specie endemica pentru Meridionali - Poa Contracta.

In ansamblul masivului Bucegi, in special, in rezervatii, sunt ocrotite animale cum ar fi: capra neagra, rasul, vulturul plesuv sur, cocosul de munte.

Un comentariu: