Lupul

Please click on this link:

http://www.youtube.com/watch?v=6YXZemwJsH4




Lupul, a cărui denumire ştiinţifică este Canis lupus, (Linne, 1821), este inclus din punct de vedere sistematic în familia Canidae (Canide), alături de câine, vulpe, şacal şi enot.

Lupul, deşi nu este nici pe departe cel mai mare sau mai puternic dintre carnivorele europene, s-a impus încă din cele mai vechi timpuri. El a fost primit ca simbol de daci, de licaoni şi de alte popoare antice, chiar şi romanii avându-l ca semn al începuturilor lor (legenda lupoaicei ce i-a hrănit pe Romulus şi Remus).
Este un animal robust şi suplu, lung de până la aprox. 1,5 m, la care se adaugă o coadă de până la cca 0,8 m. Greutatea este variabilă, de obicei între 30 şi 50 kg, dar depăşind în unele cazuri 70 kg.

Blana este de o culoare brun-cenuşie cu variaţii multiple. Ea se compune, de fapt, din două rânduri de peri: unul foarte des, lânos, lângă piele, de culoare gălbui-cenuşie şi un al doilea, mai lung, numit spic, având vârful negru. Năpârlind în general toamna în zonele temperate, lupul are o "haină" de vară, mai închisă, şi alta de iarnă, mai deschisă.

Lupul este un animal digitigrad, călcând pe periniţele degetelor şi având unghii neretractile - spre deosebire de râs - astfel încât acestea se văd clar în urmele lăsate pe pământ moale sau pe zăpadă.

Alimentaţia şi dentiţia sunt tipice pentru un carnivor. Deşi la nevoie este şi omnivor, putând supravieţui şi cu fructe sau alte vegetale - consumând chiar şi scoarţă de copac -, lupul preferă totuşi carnea. El se comportă atât ca vânător cât şi ca necrofag, fiind un important factor în păstrarea echilibrului natural. Acolo unde lupii au fost exterminaţi, indiferent de motive, a avut loc o prăbuşire a echilibrului ecologic. Acest lucru a făcut necesară reintroducerea sa în multe din ţările care îl eliminaseră. Lupul mănâncă aproape orice fel de vietate, de la broaşte şi larve, iepuri, pârşi şi alte animale mici, la mistreţ, cerb, măgar domestic sau colun, saigale, boi şi chiar urşi.



Împerecherea are loc în lunile februarie-martie, după care lupul rămâne cu lupoaica, pentru a creşte puii împreună. După aceea, lupii, inclusiv căţelandrii, se adună în haite, care, mai ales în iernile grele, se pot asocia între ele. După o gestaţie de 62-63 zile, lupoaica fată 4-6 pui, orbi cca. 2 săptămâni, alăptaţi vreme de 6 săptămâni.

Performanţele fizice ale lupilor sunt cel puţin impresionante. În căutarea hranei ei pot parcurge peste 100 km într-o singură noapte. Viteza de alergare a lupului poate depăşi 60km/oră. Simţurile sale sunt extraordinare. Nu doar mirosul este deosebit de fin, dar şi auzul şi văzul, lupul putând vâna foarte bine atât noaptea - timpul său preferat de vânătoare - cât şi ziua sau în perioadele de amurg şi dimineaţă. Are o mare rezistenţă la durere şi un mare curaj în luptă. Dar, mai mult decât performanţele fizice, lupul are şi o inteligenţă deosebită. La vânătoare foloseşte felurite tactici, de la strategia de învăluire pe flancuri a prăzii la mânarea treptată către zone închise. De multe ori izbuteşte să observe şi să ocolească capcanele puse pentru el. Laponii spun că "ursul are minte cât un om şi putere cât şapte, iar lupul are putere cât un om şi minte cât şapte".
Are nevoie de un teritoriu întins, de cca. 2400-2500 ha, de zece ori mai mult decât, de pildă, un urs.



La români există o veche tradiţie în ceea ce priveşte lupul, privit cu teamă şi admiraţie. În unele zone, ca de pildă în Ţinutul momârlanilor, se păstrează încă tradiţiile dacice ale legăturii cu lupul. Cei care se îngrijesc de lupi sunt sub protecţia Sfântului Andrei şi, chiar dacă la bătrâneţe trupul lor este plin de cicatrici de la muşcăturile prea tari ale unor căţelandri sau lupi, nu se cunoaşte nici un caz în care să fi fost sfâşiaţi ori mâncaţi de aceste animale. Aceşti oameni au fost una din cele două surse ale legendelor despre omul-lup sau licantropi.
Deşi circulă nenumărate legende despre oameni mâncaţi de lupi, nu se cunoaşte nici un caz concret în care un adult să fi fost atacat şi mâncat de lupi. Deşi s-au înregistrat cazuri de urmărire şi schiţare a atacului, acesta nu a fost niciodată finalizat. Se cunosc însă cazuri în care lupii, iarna, în teritoriul lor, au încercat să mănânce sau au mâncat trupurile celor îngheţaţi. Alte atacuri înregistrate sunt ale câte unui lup bolnav de turbare.



În România, lupul, vânat frenetic în vremea lui Ceauşescu, nu mai prezintă un areal continuu, nenumărate goluri fiind create de vânarea necontrolată. În mod natural lupul se găseşte în România în Delta Dunării, în golul alpin, prezentând o mare amplitudine ecologică, datorată inteligenţei sale deosebite, aşa cum se întâmplă şi în cazul corbului.

In cadrul acestui proiect, s-a reusit prinderea apoi instalarea de radio-emitatoare pe un numar de 12 lupi din 7 haite diferite. Apoi, participantii la actiune au petrecut nopti intregi in munti, dormind chiar sub cerul liber, pt a putea observa comportamentul lupilor.

Luand in considerare toate aceste incercari de a-i salva de la disparitie, se pare ca povestea lupilor din Romania va avea - in viitorul apropiat - un final fericit.

Lupul cenusiu (canis lupus) face parte din familia canidelor (care mai cuprinde vulpile, sacalii si coiotii) fiind cel mai mare dintre cele 40 de rase de lupi cunoscute. Putand atinge pana la 1 m inaltime si chiar 2 in lungime, acest masiv pradator vaneaza numai noaptea, in special caprioare, elani si reni, hranindu-se in perioadele de criza si cu fructe de padure, pasari, pesti si castori. Aria de raspandire a lupului cenusiu este in principal nordul Americii, doar in cateva state din aceasta zona existan o populatie de lupi destul de mare pentru a nu fi pe cale de disparitie. Haita este formata din din 2 pana la 15 lupi, iar membrii sunt in principal familia si rudele mai apropiate.

Comunicarea este foarte importanta, lupul folosindu-si infricosatorul urlet pt a-si chema puii, pt a aduna haita "la masa" sau pt a avertiza alte haite asupra unui posibil pericol. Din cauza omului (principalul dusman al lupului ) a bolilor si a foametei aceste animale nu traiesc in salbaticie mai mult de 10 ani.



Pe acelasi continent, dar in sudul Americii de Nord traieste lupul mexican (canis lupus baileyi), ajuns pe aceste meleaguri dupa ce a fost practic gonit de vanatorii din statele sudice ale S.U.A., ultimul exemplar fiind impuscat in 1970. De aceea in Mexic exista o lege care interzice vanatoarea lupilor, pedeapsa pt uciderea lor fiind 4 luni de inchisoare. In prezent, singurii lupi care mai traiesc in mediul lor natural provin din centrele speciale de crestere, de unde, cand ating varsta maturitatii (intre 1 si 2 ani) sunt readusi inapoi in libertate sub supravegherea atenta a zoologilor. Lupul mexican este cea mai mica rasa dintre speciile cu blana gri, iar hrana lor consta din antilope, iepuri sau alte rozatoare.

Una dintre rasele cele mai interesante din punctul de vedere al zonei in care traieste este lupul etiopian, deseori vazut in campiile cu vegetatie ierboasa sau in muntii cu altitudini de pana la 4300 m din sudul acestei tari africane. De asemenea, in etiopia exista si un mare parc national, situat in muntii Bale, unde traiesc singurii 600 lupi etiopieni din lume; numarul celor care inca mai exista in salbaticie nu depaseste 1000 exemplare. Avand o coada de 33 cm si o greutate de 15-18 kg, lupul etiopian se hraneste cu mamifere mici, in special cartite, iepuri sau soareci de camp, adultii mestecand mancarea inainte de a o da puilor. Ca majoritatea lupilor din lume, si cel etiopian este pe cale de disparitie fiind ocrotit prin lege.



Singur pe un teritoriu foarte intins, lupul polar sau arctic este rasa care traieste in cele mai grele conditii: la temperaturi cu mult sub 0 grade, 5 luni intuneric pe an si multe saptamani fara hrana. De aceea lupii arctici nu sunt deloc mofturosi la mancare, vanand orice animal pe care-l prind, hranindu-se inclusiv cu oasele, pielea sau blana vietatii respective. Desi traiesc in zona polara blana lor nu este alba, putand varia de la rosu ,alb sau gri pana la negru. Liberi pe un teren vast si departe de armele oamenilor, totusi lupii arctici nu traiesc in medie mai mult de 7 ani.

Lupul roscat (canis rufus) nu este o rasa propiu-zisa ci o incrucisare reusita intre lupul gri si coiot. Desi este considerat un animal recent aparut, exista totusi fosile care dovedesc prezenta pe pamant a lupului roscat inca de acum 750.000 ani, fiind cea mai apropiata ruda a primelor specii de caini americani. Traieste in sud-estul Statelor Unite, preferand pt culcus zonele nisipoase situate de-a lungul coastelor sau scorburile copacilor. Hrana sa consta in pasari, iepuri si rozatoare mici, rar existand 2 sau 3 lupi care isi unesc fortele pt a ataca animale mai mari.

Am vorbit despre lupi albi, etiopieni, roscati americani si am ajuns, in sfarsit, la fioroasele carnivore cu colti care traiesc si in zonele noastre: lupii europeni. La fel ca si celelalte rase, si lupul cu blana sura din Europa este in multe tari pe cale de disparitie. Astfel cele aproape 250 exemplare din Italia sunt ocrotite de lege, la fel ca si in Norvegia, Suedia sau Marea Britanie, tara in care ultimul lup salbatic a murit in 1743! De asemenea in Spania si Portugalia exista o organizatie numita "Grupa Lobo", care are ca scop protectia lupilor din Peninsula Iberica.

Lupul romanesc a fost si este in atentia multor cercetatori din lumea intreaga. Mai mult de atat, din 1994, Fondul Mondial pemtru Natura desfasoara un amplu program pentru salvarea lupilor din muntii Piatra Craiului, printre singurii care traiesc in vecinatatea omului. Zona in care "copii noptii " - cum ii numea Dracula in volumul cu acelasi nume - vin cel mai des in contact cu omul este Brasovul, unde lupii coboara pana la pubelele de gunoi, pentru a cauta hrana.

Din acest motiv, organizatia mai sus amintita a incercat sa explice oamenilor ca lupul nu ataca oameni decat in cazuri foarte rare, apropierea animalului de locuinte fiind mai mult o posibila atractie turistica decat un pericol pentru viata omului.