http://www.youtube.com/watch?v=6YXZemwJsH4
Cangurul este un mamifer inferior ,este de mărime medie şi moderat mare, având înălţimea de la 0,9 m până la 3 m şi masa de la 3 kg până la 100 kg, în funcţie de specie şi de sex. Ei sunt animale plantigrade. Mai sunt denumiţi macropozi, care înseamnă picior mare.
Din cauza dimensiunilor picioarelor, locomoţia lor nu este ca la celelalte mamifere. Astfel, ei folosesc sincronizat ambele membre inferioare pentru a parcurge o distanţă terestră. Culoarea blănii cangurilor poate fi de mai multe culori în dependenţă de specie: cenuşie, brună, brună-roşietică, brună-gălbuie, albăstră-deschisă sau neagră. Cangurii au o acuitate vizuală şi auditivă foarte ridicată.
Când englezii au ajuns în Australia au văzut un animal ciudat ce sărea. Au întrebat băştinaşii prin semne, care este numele animalului. Răspunsul primit a fost "Kan-ghu-ru", iar colonizatorii au luat ca atare denumirea, crezând că aşa se numeşte marsupialul. După mult timp cercetătorii au constatat că, de fapt, cuvântul însemna:"Nu inteleg!".
Cangurii sunt mamifere erbivore, cei mai multi dintre acestia traind in Australia, dar si in Noua Guinee si Noua Zeelanda. Femelele au sub pantece un "buzunar" - numit marsupiu - in care isi tin puii cand sunt mici. Datorita acestei particularitati, zoologii i-au clasificat in ordinul marsupialelor (de la latinescul marsupium, care inseamna chiar buzunar).
Din acest ordin mai fac parte si iepurele marsupial, veverita marsupiala, vulpea marsupiala etc., toate aceste animale australiene avand acea "punga" in care isi cresc puii in primele luni de viata. In urma cu aproximativ 136 de milioane de ani, continentul australian, locul de bastina al cangurilor, s-a separat de Antarctica, deplasandu-se spre nord. La inceput, pe taramurile Australiei, numai varfurile muntoase ieseau la suprafata oceanului, insa treptat, dupa ce nivelul apei a inceput sa scada, iar clima sa se incalzeasca (acum aproximativ 30 de milioane de ani), noul continent a devenit "casa" ideala a unor specii de animale printre care si cangurul din zilele noastre.
Sezonul de imperechere la canguri are loc de obicei în timpul anotimpului ploios.
La nastere puiul este incomplet dezvoltat; el este mic, golas, fara ochi si urechi, cu membrele nedezvoltate. Mama il ia cu gura si il introduce in punga abdominala numita marsupiu, de unde si denumirea grupului de animale marsupiale. Buzele puiului concresc cu mamelonul mamei si astfel laptele se scurge direct in gura lui; el ramane prins de mamelon pana la dezvoltarea completa, care are loc dupa 8 luni, cand paraseste punga hranindu-se singur. In punga se intoarce numai in caz de primejdie.
Cangurii sunt animale erbivore rumegătoare,deci mănâncă plante şi ierburi.
Cangurii pot fi găsiţi în : Australia, Tasmania şi Noua Guinee.
Până la venirea europenilor în Australia, erau 53 de specii de canguri, iar de atunci au dispărut 8 specii, astăzi existând numai 45 de specii. Iar multe din speciile actuale de canguri se află într-un anumit grad de risc.In Australia traiesc in centrul tarii dar si pe langa orasele din vest
Cangurul este un animal de multe ori prietenos,dar in majoritatea timpului devine agresiv cand vine vorba sa-si apere puii, sa ocupe teritoriul,sau sa se reproduca.
Cangurii se clasifică după mărimea lor, aceştia putând să difere de culoare, vârstă şi mediul din care este înconjurat. Acesta are culoare asemănătoare locului unde trăieşte (mediul). Se clasifică uşor, uneori chiar şi după coadă.[necesită citare] Este considerat un animal marsupial şi este superior ornitorincului, pentru că acesta naşte puii incomplet dezvoltaţi, care rămân până la vârsta de 9 luni prinşi de mamelă. Acesta se întoarce doar în cazuri de primejdie şi de urgenţă în marsupiul femeii.
O alta rasa, raspandita atat in Australia, cat si in Tasmania, este cangurul cu coada scurta. El locuieste la "primul nivel" al padurilor tropicale, fiind de asemenea un animal de talie mica.
Terenurile aride si pietroase ale stepelor australiene, putin primitoare pentru oameni, sunt insa un paradis al cangurilor de stanca. Pentru a face fata pietrelor colturoase, labele din spate ale acestei specii au cate patru degete cu pernute groase si rezistente.
Un alt membru al familiei este cangurul flasnetar, botezat asa din cauza obiceiului sau de a-si roti labele din fata in timp ce topaie, ca si cand ar rasuci manerul flasnetei pentru a canta. Coada exemplarelor acestei specii i-a pus pe ganduri pe cercetatori, deoarece are la varf un pinten dur, care in aparenta nu serveste la nimic. Nelamurirea zoologilor este insa si mai mare in cazul cangurilor de copac. Pentru a se putea catara mai usor in arbori, acolo unde gasesc hrana din abundenta, labele din fata ale acestei specii de canguri s-au dezvoltat mai mult decat cele din spate, invers fata de evolutia celorlalte rude ale lor, in cazul carora labele din spate sunt mai mari decat cele din fata.
Cei mai mari membri ai familiei sunt insa cangurii rosii, care "locuiesc" in campiile din interiorul continentului australian, si cangurii maronii rasariteni si apuseni, care traiesc de obicei in zonele impadurite.
Cangurul rosu este cel mai cunoscut membru al familiei macropozilor, numele sau stiintific fiind macropus rufus. Este un mamifer de dimensiuni mari, avand aproximativ 1,5 metri inaltime si o greutate de circa 80 de kilograme, aparent greoi, cu o coada lunga si subtire, ce poate atinge aproximativ un metru lungime. Atentie, nu toti cangurii rosii sunt intr-adevar rosii! Exista diferente de nuanta a blanii in functie de regiune: in est, masculii sunt de obicei rosii, iar femelele sunt gri-albastrui. In alte parti, ambele sexe pot avea un par brun-rosiatic. Pasunile aride, stepele pline de arbusti si bogate in sare din sud-vestul Australiei reprezinta habitatul natural al acestei rase, dar ei pot trai chiar si in ape de mica adancime. Adaptandu-se climei uneori deosebit de calde, aceste animale pot supravietui la temperaturi de peste 40 de grade Celsius, evitand activitatea in timpul zilei si risipa de apa.
Cand timpul este racoros, cangurii raman activi si ziua, insa sunt animale nocturne, preferand sa doarma in timpul zilei, nu noaptea.
Cangurii rosii traiesc in grupuri de la cateva zeci la cateva sute de indivizi, migrand pe timp de noapte in cautarea hranei. Membrii grupului comunica prin intermediul bocanitului. Cand se iveste vreun pericol (de exemplu, aparitia cainilor dingo), cangurii lovesc pamantul cu labele din spate, avertizandu-i pe ceilalti. Viteza de reactie este mare, tinand cont ca in astfel de situatii salturile unui cangur rosu pot atinge pana la doi metri si jumatate in inaltime si 4 - 4,5 metri in lungime, deplasandu-se cu aproximativ 65 de kilometri pe ora! In mod normal insa, salturile sunt mult mai mici, iar viteza de deplasare nu depaseste 12 kilometri pe ora. Oricum, in general, cangurul merge numai sarind. Chiar si atunci cand inoata, isi misca picioarele in acelasi timp. Din acelasi motiv, cangurul nu poate merge inapoi.
Femelele au dimensiuni mai mici decat masculii, atingand insa maturitatea mai repede decat acestia. Dupa numai 18 luni de viata, pot ramane gravide, perioada de gestatie fiind de 33 de zile. Apoi, pot naste intre unul si sapte pui. Puii nascuti sunt tinuti in marsupiu pana la 5 - 6 luni de zile, timp in care se obisnuiesc treptat cu lumea exterioara. Dupa aceasta perioada, nu se vor mai intoarce in marsupiu, insa vor continua sa suga pana la implinirea varstei de un an, ramanand apoi inca sase luni in apropierea mamei. Masculii, desi par animale pasnice, pot deveni violenti in perioada de imperechere. Disputele pentru cucerirea femelelor se transforma adesea in conflicte violente.
Sprijinindu-se pe cozi, cangurii isi lovesc adversarii cu labele din spate sau incearca sa-i impinga cu cele din fata, asemenea unor boxeri.
In mediul lor natural, cangurii pot trai aproximativ 15 ani, insa, din pacate, din cauza anumitor factori naturali potrivnici si a activitatii umane, unele specii au disparut, iar altele sunt pe cale de disparitie. Astazi, aceste specii sunt ocrotite in parcuri naturale special amenajate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu