vineri, 20 mai 2011

Ghicitul in Palma



Ştiu că e greu să crezi şi-n stele, darămite în liniile din palma? Dar dacă ai renunţa puţin la atitudinea „Toma necerdinciosul” şi ai arunca o privire în palma ta? Noi te învăţăm cum să descifrezi liniile din palmă pentru a afla secretele personalităţii tale, destinul tău sau momente cruciale din viaţă. Aşa că, mâinile la control!
Pentru a putea citi destinul din mâinile tale trebuie să ţii cont de mai multe caracteristici cum ar fi dimeniunea mâinii, proporţia degetelor, detalii necesare pentru a afla cât mai multe despre viitorul tău sau al celui care se lasă “pe mâna ta”, în aflarea destinului.

Dreapta sau stânga?
Destinul se citeşte în ambele palme. Liniile din palma stângă ne arată soarta pe care ne-a „prescris-o” Dumnezeu, iar cele din dreapta ne arată ce modificări aducem noi destinului.

Linia vieţii
Este cea mai importantă linie din palmă. Cu toţii ştim despre mitul care spune că linia vieţii ne arată câţi ani vom trăi, însă, în realitate, aceasta indică mai mult calitatea ei, decât durata. Cu cât linia vieţii este mai lungă şi mai pronunţaţă, cu atât veţi avea un parcurs plin de lucrui frumoase, o sănătate de fier şi un organism care se recuperează rapid. Mai mult, linia vieţii este strâns legată de casă şi familie.
O linie a vieţii lungă şi bine delimitată indică un caracter liniştit, sigur pe sine. Cu cât linia este mai lungă, cu atât persoana este mai sănătoasă, mai putrenică, mai plină de viaţă.



În cazul în care linia este scurtă şi subţire, putem vorbi despre un caracter slab şi de un organism predispus la boli. Dacă aceasta ara o nuanţă mai roşiatică, ne dezvăluie un personaj seducător şi un apetit sexual bine dezvoltat.
Dacă liniile de la cele două mâini sunt foarte diferite, acest lucru indică o personalitate schimbătoare, un caracter slab.
În cazul în care linia este întreruptă, asta nu înseamnă că viaţa se sfârşeşete mai repede. Micile „insule” reprezintă fie momente grele, anumite afecţiuni, fie o schimbare radicală a stilului de viaţă.

Linia inimii
Linia inimii este cea din partea de sus a palmei, care este inclinată spre degete şi ne arată capacitatea de a iubi, amplitudinea sentimentelor, dar şi sexualitatea. Forma acestei linii indică fericirea, depresiile sau dezamăgirile. Indică de asemenea şi sănătatea inimii, a rinichiilor şi a sistemului circulator.

Pentru a putea intelege ghicitul in palma si pentru a putea citi in palma am realizat o serie de ramuri principale ale chiromantiei pe intelesul tuturor.
Parcurgand aceste ramuri principale ale chiromantiei, in ordine, veti dobandi cunostinte pentru a putea citi destinul in palma.


FORMA MAINII

Palmele se clasifica in doua mari categorii : patrate si lungi. Pentru a putea clasifica astfel palmele, imagineaza-ti ca dai degetele la o parte si vezi daca palma este partata sau lunga. Acesta poate fi primul indiciu despre caracterul unei persoane. Trebuie sa priviti in ambele palme. Daca celui care ii citesti in palma este dreptaci, atunci mana dreapta de va interpreta ca si viata de zi cu zi, iar mana stanga reprezinta imaginatia si capabilitatile mostenite. In cazul unui stangaci este invers.

Mana patrata

Daca mana are forma unui patrat, se poate spune despre acea persoana:
" O persoana cu picioarele pe pamant, talentata si practica , cu multa energie si rezistenta fizica, realist, nu trage concluzii pripite fara a avea dovezi, un muncitor bun capabil sa lucreze mult peste norma de munca atunci cand este nevoie. "

Mana alungita


Daca mana are forma alungita, am putea spune despre acea persona :
“Uneori are tendinta de a visa cu ochii deschisi, da dovada de multa imaginatie, idei geniale dar este foarte greu sa le exprime sau sa le puna in aplicare. "

Sistemul clasic de clasificare a mainilor

Ai putea intalni maini de care nu esti sigur in totalitate. Toate palmele nu pot fi impartite doar in doua categorii, de aceea multi oameni vor avea main pe care nu le poti incadra in aceste doua categorii. Mai exista si alte metode de clasificare a mainilor (palmelor ).
Sistemul clasic clasifica palmele ca fiind elementare (primitive), practice si conice.
Acest sistem era foarte apreciat la sfarsitul sec. al 18-lea.

Combinatii de maini si degete

Dupa cum am stabilit ca palma este patrata sau alungita, trebuie sa vedem si daca degetele sunt scurte sau lungi. Degetele sunt lungi daca, indoite, ating punctul aflat la sapte optimi pe lungimea palmei. Exista si exceptii, deoreceuni au maini foarte flexibile, in vreme ce altii sunt foarte rigizi sau cineva care are palma foarte alungita ar putea sa aiba si degete lungi, dar care indoite sa nu ajunga decat la jumatea distantei de sapte optimi, deoarce palma este foarte lunga.

Degetele lungi: Despre o persoana cu degetele lungi putem spune ca: ii place munca complexa , are multa rabdare si ii place sa mestereasca , orice face trebuie sa se implice la maxim. In caz contrar isi va pierde interesul.
Degetele scurte: La polul opus se afla persoanele cu degetele scurte. Putem spune despre cei cu degetele scurte ca: sunt intotdeuna ocupati, deseori au de rezolvat mai multe dintr-o data, au tendinta de a vrea totul pe moment, rabdarea nu este punctul lor forte. Pe scurt, se cam pricep la toate.
Degetele mijlocii: Daca degetele nu sunt nici lungi nici scurte acestea se vor numi degete mijlocii. Am putea spune despre cei cu degete mijlocii ca: uneori sunt foarte rabdatori. Alteori , totusi, au tendinta sa actioneza si apoi sa gandeasca.Daca ii intereseaza ceva au tendinta sa descopere toate dedesubturile.






Liniile palmelor



Aceasta este partea pe care cei mai multi o recunosc drept chiromantie, respectiv cititul (ghicitul) in palama.
Cand este vorba de a ghici in palma, veti descoperii ca nici o plama nu seamana cu alta, iar plama stanga difera de palma dreapta.
Unii au foarte putine linii in palma iar alti pot avea si sute de linii subtiri.
Cele mai multe linii sunt provocate de griji. Deci cei cu doar trei linii in palma au avut, probabil, o viata mai usoar fata de cei cu sute de linii.

Un punct sau o mica pata pe o linie indica un obstacol in viata persoanei respective. Mai multe puncte la rand semnaleaza o problema cu care acesta se confrunta in mod repetat.


Patratele sunt semne pozitive si reprezinta protectie.
Deseori ele imprejmuiesc intreruperea unei linii, asta inseamna ca persoana in cauza este protejata si va trece peste toate greutatile care ar putea sa apara.

Grila inseamna intotdeuna ceva rau. Arata ca persoana in cauza nu priveste o anumita situatie atat de limpede cat ar trebui. Va face risipa de timp si energie.

Insulele sunt acele cerculete sau ovaluri din interiorul uneii linii, dezvaluie energia irosita. Acestea au de-a face cu nesiguranta, frustrarea si dificultatea emotionala.
O cruce pe o anumita linie este semnul unei schimbari. Crucea trebuie sa fie clara si sa nu provina din suprapunerea liniilor.
Un triunghi se intalneste destul de rar si tine de intelect. El indica ca persoana in cauza este agera la minte si nu poate fi pacalita usor

Linia inimii



Linia fizica a inimii se curbeaza spre capat si se sfarseste pe primele doua degete sau intre ele.
Oamenii care au aceasta linie pot, in general, sa-si exteriorizeze sentimentele. Desi intampina si ei greutati, isi revin foarte rapid.
Despre cei cu linia fizica a inimii am putea spune: o fire deschisa si isi pot dezvalui chiar si cele mai ascunse sentimente. Sunt foarte afectuosi, iar atunci cand lucrurile merg prost, isi revin repede.

Linia mentala a inimii trece de-a latul palmei, necurbandu-se la capat. Cei care au in palma o astfel de linie isi dezvaluie cu greu sentimentele ascunse.
Se poate spune despre cei cu linia mentala a inimii ca : le este foarte greu sa isi exprime sentimentele ascunse, uneori sunt foarte sensibili, le plac oamenii dar au nevoie de spatiu in jurul lor.

Punctele finaleLocul unde se termina linia inimii are o imporanta deosebita. In mod ideal ea ar trebui sa se termine intre degetul aratator si cel mijlociu, astfel se realizeaza un echilibru intre ego ( reprezentat de degetul aratator) si restul umanitatii. Daca linia se termina sub degetul aratator, persoana respectiva va fi idealista si emotionala. Daca linia se termina chiar pe degetul mijlociu sau sub el, persoana are tendinta de a fi egoista si lipsita de implicare emotionala. Deseori veti gasi o linie ce se bifurca la capat. Se intampla in cazul cuiva care are o fire emotionala complexa. Linia inimii care se termina in trei sau mai multe ramificatii, aceasata va caracteriza pe cineva care este foarte pasional in orice relatie romantica. Deseori este considerat un semn norocos, dar e valabil doar daca persoana in cauza are o relatie stabila, puternica.
Semne particulare Calitatea liniei inimii ofera informatii despre felul in care persoana respectiva se bucura de viata. Ea ar trebui sa fie insemnata, adanca si clara, fiind semnul unei vieti fericite din punct de vedere emotional si al unei inimi puternice. Lanturile de pe linia inimii scot la iveala tensiuni emotionale – multe urcusuri si coborasuri. Rasucirile si intreruperile sunt semnul unei pierderi pe plan emotional – sfarsitul unei relatii, eventual din cauza unei morti. O insula indica o perioada de depresie. Daca linia inimii este dubla, partenerul persoanei respective va fi foarte grijuliu si protector.

Inelul lui Venus
De foarte multe ori, veti gasi o linie fina intre linia inimii si baza degetelor.
Ea se numeste inelul lui Venus si indica o sensibilitate exacerbata.
Persoanele cu inelul lui Venus au in permanenta nevoie de stimulare si varietate. Inelul lui venus alcatuit din mai multe linii paralele caracterizeaza o persoana foarte sensibila si pasionala.

Linia capului

Linia capuluireprezinta intelectul si arata calitatea gandirii unei persoane in diferite etape ale vietii. Se spune ca o persoana este cu atat mai inteligenta cu cat linia capului este mai lunga. Cu cat linia este mai lunga cu atat gandirea este mai complexa. Linia capului incepe din locul dintre baza degetului mare si degetul aratator, traversand partial palma.In unele cazuri linia o traverseaza complet. Aceasta trebuie sa fie clara si bine definita.Gradul de inclinatie a liniei arata de cata imaginatie dispune o anumita persoana. Daca linia ce traverseaza palma este dreapta, atunci persoana va fi practica, dar lipsita de imaginatie. Daca linia se curbeaza spre incheietura mainii, atunci persoana va avea multa imaginatie, calitate care va creste proportional cu inclinatia liniei. Ca si in cazul liniei inimii, clasificam linia capului in doua categorii: linia imaginativa si linia practica a capului.

Linia imaginativa a capului are o curba proeminenta si se indreapta spre incheietura mainii. Ea se termina in acea parte a mainii numita subconstientul creativ.
Celor cu o asemena linie le-am putea spune ca : abordeaza tot ce fac cu creativitate si imaginatie, au gusturi rafinate.



Linia practica a capului traverseaza palma si, dupa caum sugereaza numele, apartine oamenilor care sunt cu picioarele pe pamant si traiesc in prezent.
Am putea spune despre acestia ca : abordeaza tot ce fac intr-o maniera practica si obiectiva, nu se bazeaza prea mult pe incrdere, prefera sa rezolve totul singuri.

Puncte initiale Daca linia capului atinge linia vietii la primul capat, inseamna ca persoana este precauta si nu actioneaza fara a se gandi inainte. Daca linia capului este separata, dar apropiata de linia vietii, persoana este increzatoare si gandeste independent. Cu cat linia capului este mai departata de linia vietii, cu atat persoana respectiva va fi mai independenta. Daca linia capului porneste de pe muntele lui Jupiter (partea mai proieminenta de la baza degetului aratator), persoana respectiva este foarte ambitioasa si nu o va impiedica nimic in calea spre succes. Daca linia capului trece pe sub linia vietii, este un semn al lipsei de incredere, probabil din cauza unor probleme in familie in timpul copilariei. Daca primul capat al liniei capului este unit cu cel al liniei vietii, si ramane astfel pe o anumita distanta, inseamna ca influenta familiei a fost atat de puternica , incat persoana respectiva nu a putut (sau nu a vrut) sa ia decizii pe cont propriu.
Semnele pe linia capului Daca linia capului are pe ea o insula, aceasta indica o perioada in care persoana respectiva a fost confuza sau o perioada de criza mentala. Lanturile sunt un semn al stresului si tensiunii, probabil ca urmare a unei depresii. Liniilie indica o predispozitie la migrene puternice. Liniile mici perpendiculare pe liniia capului indica o predispozitie la migrene. O intrerupere a liniei capului indica o perioada in care creierul nu a fost folosit in mod adecvat. De obicei, asa ceva se intampla cand persoana respectiva a fost inconstienta pentru un timp sau a suferit o loviura la cap.

Linia vietii



Linia vietii Aceasta este linia despre care toata lumea stie cate ceva.O linie scurta a vietii nu inseamna o viata scurta, la fel cum o linie lunga nu garanteaza o viata lunga. Poti gasi oameni care sa aibe toate cele trei linii principale (a vietii, a capului si a inimii) scurte.Linia vietii este prima linie care se formeaza in palma si apare cand atunci embrionul are opt saptamani. Apoi apar imediat si linia inimii si a capului. Un fapt interesant este ca liniile repective apar cu mult inainte ca bebelusul sa poata face vre-o miscare.
Linia vietii este cea care inconjoara degetul mare, incepand de la marginea palmei pe partea degetului aratator si formand un semicerc in jurul partii mai proeminente de la baza degetului mare. Ca si celelalte linii , aceasta ar trebui sa fie clara si bine definita.
Cineva care are o linie a vietii care inconjoara degetul mare aproape pana la baza va fi apatic, letargic si lipsit de energie. Daca linia acopera o suprafata mare a palmei, persoana respectiva va avea foarte multa energie si va fi mai alert si mai entuziasmat de viata.
Celui care are linia vietii aproape de baza degetului mare i-am putea spune ca : uneori nu are energia de care ar vrea sa dispuna, trebuie sa se asigure ca se odihneste si se relaxeaza suficient, sa nu uite de exercitiile fizice care ii sporesc rezistenta.
Iar celui care careaia linia vietii acopera o suprafata mare a palmei i-am putea spune ca: sunt foarte rezistenti si dispun de multa energie, daca fac ceea ce la place ar putea sa o faca la infinit. Le plac activitatiile fizice si, atunci cand obosesc, somnul ii ajuta sa se refaca foarte repede.

Intreruperi pe linia vietii
Intreruperile pe linia vietii nu semnifica ceva grav , in ciuda credintelor populare.
O intrerupere semnifica o schimbare majora in viata unei persoane, in momentul indicat. De obicei, este vorba de o schimbare de perspectiva, fiind posibil ca persoana in cauza sa isi schimbe felul in care priveste lucrurile.
In general, in aceste momente, linia vietii se imparte in mai multe linii ce se intretaie, creand un fel de linie sora care sa ajute cat mai mult procesul schimbarii.

Timpul pe linia vietii
Este foarte greu sa identifici cu precizie data unor evenimente in palma.
O modalitate este aceea de a trasa o linie imaginara in josul palmei de la mijlocul degetului lui Saturn (degetul mijlociu). Punctul in care ea atinge linia vietii reprezinta varsta de aproximativ 35 de ani.
O alta metoda consta in impartirea liniei vietii in trei segmente egale de la primul capat pana la punctul care marcheaza varsta de 70 de ani. Fiecare segment
O alta metoda consta in masurarea lungimii linii vietii. Punctul de la baza palmei din care ea pleaca in curba in jurul degetului mare este considerat drept varsta de 70 de ani.
Masoara lungimea liniei vietii de unde incepe pana in acest punct si vei putea determina timpul destul de precis. De exemplu, la jumatatea lungimii liniei este varsta de 35 de ani.

Semnele pe linia vietii
Ca si celelalte linii principale, linia vietii ar trebui sa fie clara si bine definita.
Un patrat pe linia vietii poate fi un semn pozitiv in unele situatii sau negativ in altele. Este pozitiv atunci cand patratul se formeaza in jurul unei intreruperi pe linia vietii. Acesta este considerat un patrat protector.
Patratele care acopera linii vietii, dar nu inconjoara o intrerupere, sunt un semn de izolare. Pot sa insemne viata intr-un mediu inchis, cum ar fi manastirea sau mai degraba inchisoarea.
Insulele de pe linia vietii indica perioade de spitalizare sau de depresie. O linie a vietii cu lanturi semnifica multe probleme de sanatate, de obicei de natura emotionala.

Liniile grijilor
Muntele inconjurat de linia vietii este numit muntele lui Venus. Foarte multii oameni au linii fine, ce radiaza la baza degetului mare catre linia vietii, uneori traversand-o. Ele sunt numite liniile grijilor.
Persoana care pare sa aiba sute de astfel de linii este cea care se ingrijoreaza din nimic.
Daca sunt mai putine linii, ele arata momentele in care peprsoana respectiva are motive serioase de ingrijorare. De asemenea, veti gasi oameni care nu au deloc astfel de linii. Ei sunt cei care nu-si fac nici o data griji. Daca liniile depasesc linia vietii, inseamna ca exista o ingrijorare care a afectat sau ar putea afecta sanatatea persoanei respective.

Linia sora
Foarte multe persoane au o linie finala, paralela pe interior cu linia vietii. Ea se gaseste de obicei aproape de primul capat al liniei vietii, dar poate aparea si in alte zone.
Este ceea ce numim linia sora, ea fiind un fel de sora pentru linia vietii. Este intotdeuna un semn de noroc sa gasesti in palma o asemenea linie.
Daca ea se afla spre capatul liniei vietii, atunci persoana respectiva va fi activa din punct de vedere fizic la batranete.

Linia destinului



Linia destinului
Pana acum am prezentat liniile care se afla in palmele fiecaruia. In continuare vom prezenta linii pe care nu le are oricine.
Linia destinului este cea care trece pe undeva prin mijlocul palmei, incepand de la incheietura mainii spre degete. Este mai complicata, in sensul ca poate incepe oriunde in apropierea bazei palmei. De obicei incepe pe la mijlocul palmei, inspre incheietura mainii, si se indreapta spre degetul lui Saturn (degetul mijlociu).
Prezenta liniei destinului arata ca, atat timp cat aceasta este acolo, persoana respectiva va face eforturi pentru a-si atinge obiectivele. Deci, ea este de obicei necesara pentru orice fel de succes in viata. Linia destinului este considerata si un semn al norocului.

Absenta liniei destinului din palma
Cel care nu are linia destinului in palma ar putea avea o viata variata si interesanta, nu va depune nici un efort pentru a reusi in vre-un domeniu.
Aceasta persoana va pluti in deriva, ca o corabie fara carma. Linia destinului lipseste deseori in palmele nelegiuitilor, infractori si a celor care consuma alcol sau stupefiante in exces.

Timpul pe linia destinului
Linia destinului are un mod interesant de a exprima timpul. Primii 35 de ani din viata persoanei respective se arata in zona dintre incheietura mainii si linia capului. Varstele cuprinse intre 36 de ani si 49 de ani se afla in zona dintre linia capului si cea a inimii, iar restul vietii se arata intre linia inimii si degete.
In chiromantie, primii 35 de ani reprezinta perioada in care oamenii isi pun viata in ordine. Intre varstele 35 si 49 de ani , persoana urmeaza un curs cat de cat stabilit. Este posibil sa aiba deja o cariera si o relatie deja stabilita.
Varsta de mijloc incepe pe la 40 de ani si, in cazul mai multor oameni, linia destinului se opreste acolo. Nu inseamna ca nu mai au destin dupa acea varsta, ci ca devin asezati in toate.
O persoana a carei linie a destinului continua dupa 49 de ani va experimenta activitati noi, diferite. La multi oameni, linia destinului incepe tarziu. In loc sa inceapa din apropierea incheieturii mainii, ea poate incepe de la jumatatea distantei dintre incheietura si linia capului.

Degetul mare

Degetul mare are un rol important in chiromantie. Ne poate spune cum va lua persoana respectiva decizii si cum le va duce la indeplinire.
O trasatura unica a degetelor noastre este nervul radial, care este alcatuit din aceeasi fibra nervoasa ca si materia din centrul creierului si din maduva spinarii. Nervul radial este responsabil pentru capacitatea de a rationaliza superior, lucru care ne deosebeste de regnul animal.
Lungimea Cu cat degetul este mai mare, cu ata poti avea mai mult cucces.
Daca veti intalnii vreodata o persoana cu un deget opozabil foarte lung, vei fi dat peste o persoana capabila in orice situatie. O persoana inteligenta, hotarata si cu vointa puternica.

Cei care au degetele opozabile scurte au o vointa slaba. Pot fi incapatanati, deseori fara motiv.
Oamenii cu degetele opozabile de lungime medie (care ajung cel putin la jumatatea falangei de la baza degetului aratator) sunt corecti si se pot apara singuri . Au bun-simt si o vointa destul de puternica.
Daca, privit dinspre unghie, degetul este lat, persoana este gata sa faca orice pentru a obtine ceea ce isi doreste. Oamenii ale caror degete opozabile par groase pot fi foarte directi si deschisi. Ei sunt incapatanati si nu renunta cu nici un chip la ideile lor.

SegmenteleDegetul mare, ca si celelalte degete, este impartit in trei segmente, cunoscute drept falange. Incheieturile impart degetele in trei parti, in timp ce degetul mare pare sa fie alcatuit numai din doua. Muntele lui Venus, adica partea proeminenta de la baza degetului mare inconjurata de linia vietii, este considerata a treia falanga.
In mod ideal, prima si a doua falanga ale degetului mare ar trebui sa fie egale ca lungime. Prima falanga , care include si unghia, reprezinta vointa, iar a doua, logica.
Persoana care are prima si a doua falanga egale ca lungime va dispune in aceeasi masura de logica si vointa. Daca prima falanga este mai lunga decat a doua, persoana respectiva va avea mai multa vointa decat logica. Va face multe greseli, dar isi va reveni de fiecare data si va continua pana la atingerea telului.
Cei mai multi oamenii au falanga a doua mai lunga decat prima, ceea ce inseamna ca au mai multa logica decat vointa. Cineva cu o asemena combinatie va avea foarte multe idei, dar nu va reusi sa le puna in practica.

Varful degetului mare



Daca varful degetului mare pare a fi mai patrat, individul respectiv va fi practic, realist si va avea simtul corectitudinii.
Daca varful este spatulat, persoana va fi ocupata si foarte activa.
Daca varful este conic, persoana va fi rafinata si sensibila. Deseori varful conic este legat de o a doua falanga, care pare sa aibe forma unei clepsidre, ceeace inseamna ca persoana este diplomata si are tact.
Daca varful este ascutit, persoana respectiva gandeste subtil si va putea sa iti transmita o veste rea cu blandete.
Daca varful degetului mare pare a fi lat si turtit, individul va fi atent si ferm.
Daca partea din varf este plata, parand ca un fel de clanta rotunda pe a doua falanga, ai in fata ceea ce este cunoscut drept “degetul ucigasului”. Intrucat este o trasatura de familie, de obicei este mostenita genetic. Oamenii care au un astfel de deget mare pot sa isi pastreze rabdarea pentru o vreme, dar apoi ceva neinsemnat le poate declansa o reactie violenta.


Degetele

Degetele In primul rand, examineaza modul in care sunt tinute degetele in momentul in care ti se arata palmele spre a fi citite.
Daca degetele sunt lipite, este un semn de precautie si timiditate.
Daca sunt departate unul de celalalt, atunci persoana respectiva este deschisa si increzatoare. Pe falanga de la baza, segmentul cel mai apropiat de palma, ai putea observa cateva linii verticale subtiri. Ele sunt numite liniile efortului. Apar atunci cand persoana are nevoie de cateva zile de odihna.
Liniile orizontale de pe prima falanga , cea care include si unghia, sunt numite liniile stresului. Ele sunt cauzate de stresul constant intr-o perioada indelungata.

Falangele

Degetele sunt impartite in trei segmente, cunoscute sub numele de falange. In mod ideal, fiecare falanga ar trebui sa aibe o lungime asemanatoare cu cea a falangelor aceluias deget.
Daca o falanga este mai lunga decat celelalte doua, persoana respectiva va folosi energiile acelei falange in detrimentul celorlalte.
Daca o falanga este foarte scurta, energia este latenta si nu va fi utilizata. Falanga din varf are legatura cu intuitia si spiritualitatea.
Daca toate falangele din varf sunt lungi, persoana respectiva va avea inclinatii spre meditatie si va fi interesata de sendul vietii. Falanga din mijloc are legatura cu aspectele materiale ale vietii.
Daca aceasta falanga este lunga, groasa si pare a fi oarecum umflata, persoana in cauza va fi lacoma si prea ingaduitoare de sine insasi.

Incheieturile degetelor

Degetele pot avea incheieturi fine sau noduroase.
Cei care au incheieturile noduroase (degete la care incheieturile sunt foarte vizibile) prefera sa analizeze totul in profunzime inainte de a actiona.
Incheieturile fine sunt cele care nu ies deloc in evidenta. Cei cu incheieturi fine nu vor analiza totul, asa cum o fac cei cu incheieturi noduroase. Acele persoane se vor baza mai mult pe intuitie si inspiratie.
In general exista mai multi oameni cu incheieturi fine decat noduroase.


Pozitionarea degetelor


Degetele pot fi pozitionate pe mana in patru moduri.
Daca pozitionarea acestora genereaza o linie usor curbata , este vorba despre o persoana foarte echilibrata care isi stie locul in lume. Aceasta persoana mai buna sau mai rea decat alta.Un arc in forma de acoperis, cu degetul lui Mercur (degetul mic) si degetul lui Jupiter (degetul aratator) situate mai jos decat celelalte, arata o persoana nesigura de sine si neincrezatoare in ambitile sale.
Daca degetele sunt pozitionate pe o linie dreapta, persoana respectiva va avea foarte multa incredere in sine si se va mandri cu abilitatile sale.
Daca degetul aratator si cel mijlociu au aceeasi lungime, persoana va fi superficiala, aroganta si peste masura de ambitioasa.
Daca toate degetele sunt pozitionate intr-o linie usor curbata, dar cu degetul mic asezat vizibil mai in jos, avem de-a face cu o formatiune foarte des intalnita in zilele noastre. Este un semn ca persoana in cauza va trece printr-o serie de greutati in viata si, de fiecare data, va trebui sa incerce sa se salveze. Aceste persoane invata din propriile greseli.

Forma varfurilor

Forma varfurilor degetelor se aseamana foarte mult cu sistemul de clasificare a intregii maini. Exista trei tipuri principale: patrate, spatulate si conice.
Daca varfurile sunt conice, persoana va gandi intr-un mod practic si totusi idealist. Este sociabila, agera la minte si sensibila. Varfurile ascutite sunt o forma extrema a celor conice. Cei cu asemena varfuri vor fi usor influentabili si intuitivi.
Cei care au varfurile degetelor patrate sunt oameni practici, carora le place sa lucreze dupa un model prestabilit. Apreciaza ordinea si au o gandire atenta si metodica.
Varfurile spatulate sunt caracteristicile persoanelor practice si inventive. Acestea vor fi agitate, le vor placea schimbarea si spatile largi, deschise. Cei cu o combinatie de forme ale varfurilor degetelor (forme diferite la aceeasi mana) vor fi indemanatici si interesati de multe subiecte variate. Vor fi adaptabili si capabili sa rezolve orice situatie.


Tehnici de Ghicit in Palma

S-a confirmat ca ghicitul in palma este o metoda relevanta si adecvata pentru a descoperi caracteristicile unei persoane si poate chiar pentru a-i ghici destinul.
De la culoarea pielii la forma degetelor sau numarul de linii, un persoana care se ocupa de ghicitul in palma foloseste toate informatiile pe care le primeste pentru a putea stabili un profil al personalitatii posesorului mainii si pentru a-i oferi cateva informatii cu privire la destinul sau, la bolile de care va suferi (fizice sau nu), viata familiala, sociala si amoroasa si chiar cariera.



Anumite sfaturi trebuie luate in considerare atunci cand cititi sau vreti sa va fie ghicit viitorul in palma, pentru rezultate ideale si cat mai exacte:

Chiromantia este vazuta ca un proces dinamic. Liniile mainii nu sunt sculptate in piatra. Din moment ce liniile, monturile si semnele mainii, palma si degetele reflecta tiparele noastre rationale si comportamentale, studiul lor va ajuta la "citirea" corecta a persoanei. Liniile si semnele se schimba fizic pe masura ce gandirea noastra se schimba.

Nu atinge mana persoanei care a venit pentru analiza (mana celui care iti citeste in palma). Aceasta este deoarece curentul electric al corpului tau va intra in contact cu acela al corpului sau si caracteristicile originale ale mainii se vor pierde. Asadar, cititorul trebuie sa-si pastreze mainile impreuna la ghicitul in alta palma;
In mod normal, o mana poate fi citita in orice moment, dar cel mai bun moment este dimineata atunci cand persoana care doreste ca viitorul sa-i fie ghicit nu a mancat. Circulatia sangelui creste dupa alimentare si liniile fine ale mainii vor deveni astfel aproape invizibile;
Daca vrei sa ti se ghiceasca in palma, trebuie sa fi facut o baie inainte de a arata mana. Trezitul din somn, cu un corp murdar sau lenes face ca atmosfera ghicitului in palma sa fie irelevanta si sa apara piedici la cititul in palma;
Mana nu trebuie aratata dupa exercitii obositoare sau dupa munci grele;
Mana nu trebuie aratata dupa consumul de bauturi alcolice sau substante intoxicante sau in conditii anormale;
Cititorul nu trebuie sa citeasca in palma daca este furios sau intr-o stare psihica nefavorabila;
Mana nu trebuie aratat cand este foarte cald sau rece afara deoarece isi schimba culoarea;
Mana trebuie analizata intr-un fel nepartinitor, nu unui inamic sau unei persoane iubite.

5 comentarii:

  1. dar despre munti nu ne spui nimic?

    RăspundețiȘtergere
  2. pai eu nu am dect 2 lini una mare si una mica

    RăspundețiȘtergere
  3. m-am uitat dupa linia destinului, nu ati mentionat daca e prezenta in ambele maini,; in palma mea stanga apare o linie care le uneste pe cea a vietii si cea din miloc,a inimii nu e proeminenta ca celelalte trei dar este foarte vizibila porneste de la incheietura unde se termina linia vietii si e putin curbata si continua in sus aproape de linia capului; sunt singurele 4, nu acelasi lucru pot spune despre mana dreapta, observ mai multe linii pe mijlocul palmii si se intersecteaza. Sunteti pasionat/a de asta e doar un articol sau cunoasteti? si unde pot merge curiosii s descopere misterele ascunse din mainile lor/ la o ghicitoare printr-un sat uitat de lume Sunt dezamagita, vreau si eu s stiu

    RăspundețiȘtergere
  4. stiu pe cineva care ghiceste in carti.trebuie sa mergeti personal.locuieste la o ora de mers cu masina de bucuresti.imi las mailu titus_man_player_24@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  5. da e foarte interesant,eu am cele trei lini principale foarte adinci,si linia destinului e adanca si ea,linia grijilor sant putine,am cate trei cruci intre liniile toate.si sant amandoua maini la fel...poti sami spui ce inseamna asta,.

    RăspundețiȘtergere