joi, 9 iunie 2011

Ratonul (Procyon lotor) - banditul mascat

Please click on this link:

http://www.youtube.com/watch?v=6YXZemwJsH4



Ratonii sunt mamifere nocturne care fac parte din ordinul Carnivora, familia Procyonidae. In genul Procyon exista 3 specii de ratoni: Procyon insularis, Procyon cancrivorus si Procyon lotor. Primele doua specii sunt originare de la tropice. Cea de-a treia – ratonul comun – este si cea mai cunoscuta si mai raspandita specie. Asupra ei ne vom concentra in cele ce urmeaza.
Ratonul este un animal fascinant, care si-a castigat un loc de cinste in mitologia si folclorul populatiilor amerindiene, dar si americane.

Descriere

Ratonul prezinta caracteristicile specific ale membrilor familiei Procyonidae: corpul relativ lung, botul ascutit, urechile scurte si rotunjite, fata lata, labele din fata mai scurte decat cele din spate si blana de culoare cenusiu inchis.



Coada sa prezinta inele estompate, de culoare inchisa, iar in jurul ochilor are pete negre, care ii dau aparenta unei masti sugubete. Labele din fata ale ratonului sunt extrem de mobile si indemanatice, el se poate folosi de ele pentru o multitudine de sarcini: sapat, pipait, catarat, chiar deschisul usilor, zavoarelor si incuietorilor. O alta trasatura extrem de interesanta a ratonilor este aceea ca, uneori, ei isi sterg sau isi spala cu labutele hrana inainte de a o manca (de aici deriva si numele stiintific al specie, “lotor” insemnanad in latina “cel care spala”). Astfel, labele lor din fata au adevarate valente de “maini”, desi, spre deosebire de primate, nu prezinta deget opozabil.

Ratonii au gheare neretractile si calca pe toata laba atunci cand merg. Acest tip de mers (mers plantigrad) este caracteristic ursilor, cu care ratonii de atfel se si inrudesc.
Ratonii au vederea slaba, insa auzul, mirosul si pipaitul sunt extrem de dezvoltate.



Corpul ratonilor poate atinge lungimi de 40-70cm, iar coada lor stufoasa mai adauga inca 25-35cm. Ratonul, cel mai mare si mai masiv membru al familiei Procyonidae, poate cantari pana la 9-10 kg.
Desi in captivitate ratonii pot trai chiar si 15-16 ani, in libertate ei rareori depasesc varsta de 3-5 ani.


Caracteristici unice in lumea animalelor




Doua treimi din suprafata responsabila de perceptia senzoriala din cortexul cerebral al ratonilor este specializata in interpretarea impulsurilor tactile. Nici un alt animal nu mai prezinta o zona corticala atat de extinsa, dedicata simtului atingerii. Astfel, pentru ratoni simtul tactil este cel mai important simt. Ei prezinta in jurul ghearelor de la labele din fata, niste fire de par tepoase, asemanatoare cu mustatile pisicilor, care ii ajuta sa identifice obiectele inainte de a le atinge.

Au fost efectuate putine experimente de testare a inteligentei ratonilor, totusi, se pare ca au o viteza mare de invatare, o memorie excelenta si o abilitate uimitoare de deschidere a incuietorilor.
Datorita diversitatii extraordinare a alimentatiei ratonul este considerat “cel mai omnivor” animal.

Habitat



Ratonul este o specie arboricola, care prefera padurile si vecinatatile apelor (este un foarte bun inotator). Copacii sunt folositi ca refugiu in caz de pericol, iar scorburile si crengile lor servesc drept culcusuri. Ratonul este raspandit pe tot continentul nord american, dar arealul lui s-a extins si in Europa (Germania, fosta Uniune Sovietica) si chiar in Asia (Japonia).

Ratonul este totusi un animal foarte adaptabil si care reuseste sa supravietuiasca si in orase, unde isi cauta hrana in gunoaie sau chiar o cerseste de la oameni. De multe ori, datorita distrugerilor pe care le produc, ratonii sunt considerati o adevarata pacoste de catre citadini.

Comportament



Ratonul este un animal nocturn, insa el este activ totusi si pe timpul zilei. Spre deosebire de ursi, ratonii nu hiberneaza, dar pot dormi in culcusuri perioade mai lungi de timp, daca vremea este prea rece.
Desi multa vreme s-a crezut ca ratonii sunt animale solitare, se pare totusi ca ei manifesta comportamente sociale, in special atunci cand este nevoie sa-si protejeze teritoriul sau cand au la dispozitie o sursa bogata de hrana. Astfel, femelele inrudite si masculii neinruditi se aduna uneori in grupuri separate.
Ratonii emit diferite tipuri de sunete, de la ciripituri pana la chelalaituri si latraturi.

Similar cu pisicile, ratonii au tendinta sa foloseasca numai anumite locuri pentru a-si face nevoile, departe de locurile in care dorm sau se hranesc. Urina si fecalele sunt folosite pentru marcarea teritoriului.

Hranire

Ratonii sunt omnivori, dieta lor fiind alcatuita din circa 40% nevertebrate, 33% plante si 27% vertebrate. Desi nu este un vanator foarte iscusit, ratonul se descurca sa prinda broaste, pesti, melci, insecte, viermi, crustacee, mici pasari, rozatoare sau reptile. Alimentatia este completata prin fructe, seminte, radacini, nuci, lastari sau oua.

Toamna ratonii mananca mai mult pentru a-si aduna rezervele de grasime necesare pentru a trece anotimpul friguros.
Ratonii stau in pozitie verticala, pe labele din spate, in timp ce-si inspecteaza cu labele din fata hrana.

Reproducere



Masculul si femela petrec foarte putin timp impreuna in perioada de imperechere, care se intinde din ianuarie pana in martie. Perioada de estru a femelei dureaza 3-4 zile, iar actul copulator poate dura o ora, fiind repetat in mai multe nopti si fiind insotit de vocalizari puternice.

Perioada de gestatie este de circa 60-70 de zile, iar femela isi construieste un cuib in locuri adapostite, cum ar fi scorburile copacilor, vizuini abandonate de alte animale sau chiar dependinte ale caselor oamenilor.
Puii, in numar mediu de 3-4, sunt orbi si surzi la nastere si cantaresc numai 60-80g. Ochii puilor se deschid dupa 3 saptamani si ei parasesc pentru prima data cuibul la varsta de 9 saptamani. Mama raton isi ingrijeste singura puii pana la varsta de circa 5-6 luni, cand devin independenti.

Ca animale de companie



Ratonii sunt uneori tinuti ca animale de companie, desi aceasta practica este descurajata de multi experti, datorita posibilei agresivitati. Totusi, daca sunt sterilizati, ratonii pot deveni mai putin agresivi, desi vor ramane intotdeauna niste animale salbatice, care nu pot fi dresate. De altfel, in unele state din SUA detinerea ratonilor ca animale de companie este permisa numai in baza unei aprobari speciale.

Conservare

Desi vanati pentru carne si blana, desi deseori exterminate din cauza pagubelor pe care le produc, populatiile de ratoni par sa infloreasca in loc sa scada. Totusi, in unele zone este interzisa uciderea ratonilor fara o aprobare speciala.

Argali



Cea mai mare oaie salbatica in viata, originara din zonele muntoase din Asia Centrala, Argali este reprezentata de noua subspecii, care difera atat ca aspect, cat si ca raspandire. Numele provine din limba mongola, traducandu-se prin „berbec”.

Mamiferele cunoscute sub aceasta denumire au o constitutie robusta, corpul lor ajungand la o inaltime de 125 cm si o greutate mai mare de 140 kg. Dupa cum spuneam, speciile de argali difera intre ele ca dimensiuni, astfel ca exemplarele care populeaza zonele desertice sunt mult mai putin dezvoltate, atingand o inaltime de 90 cm si o greutate de pana la 80 kg. In general, femelele cantaresc cu o treime mai putin din greutatea masculilor.

Ambele sexe au coarne puternice si rasucite, insa ale masculilor sunt mult mai lungi si mai impresionante; dimensiunile acestora putand atinge 13 % din greutatea corpului, adica aproximativ 20-22 kg. De asemenea, masculii au un "guler" alb in jurul gatului si o pronuntata coama pe spate, elemente ce contribuie la aspectul sau spectaculos.



Argali sunt animale gregare, turmele fiind formate dintr-un numar de pana la 100 de indivizi de acelasi sex. In timpul sezonului de imperechere, aceste turme se amesteca, masculii concurand intre ei pentru femelele receptive. Uneori au loc inclestari violente, sunetul loviturilor de coarne putand fi auzit de la departare. Inainte de inceperea sezonului de imperechere, in lunile noiembrie-decembrie, blana masculilor se schimba, crescand vizibil. Blana nuptiala difera de la o specie la alta, in ceea ce priveste lungimea parului din zona gatului si a cozii, forma si dimensiunea petelor din partea dorsala a corpului si culoarea. Blana nuptiala difera, de asemenea, in functie de varsta berbecilor. Diferentele de culoare sunt facute si de anotimpuri.



Dupa 5 luni de la imperechere, femelele nasc 1 sau 2 iezi; dupa care se separa de turma; in timp ce femelele se hranesc noii-nascuti raman ascunsi in iarba. Hrana consta in iarba, frunze si rogoz. In timpul verii turmele migreaza la cote mai inalte, in cautarea de nutret verde.






Argali sunt mamifere adaptate la frig, ariditate si conditiile atmosferice de la cote inalte, la ploaie si zapada, ocupand cele mai vitrege habitate comparativ cu celelalte oi salbatice. Pot fi intalnite in Uzbekistan, vestul si sudul Siberiei, estul Mongoliei, nordul Chinei, din partea nordica a platoului tibetan pana in zonele muntoase din nordul Indiei si sudul Pakistanului.

Numarul acestor mamifere a scazut dramatic in ultimul timp, din cauza vanatorii intensive, a conditiilor dificile de trai si a mortalitatii ridicate, ele aflandu-se in pericol de extinctie. Doua dintre cele mai amenintate subspeciile de argali: O. a. hodgsonii si O. a. nigrimontana, se afla pe lista animalelor protejate de lege

Cangurul

Please click on this link:

http://www.youtube.com/watch?v=6YXZemwJsH4




Cangurul este un mamifer inferior ,este de mărime medie şi moderat mare, având înălţimea de la 0,9 m până la 3 m şi masa de la 3 kg până la 100 kg, în funcţie de specie şi de sex. Ei sunt animale plantigrade. Mai sunt denumiţi macropozi, care înseamnă picior mare.

Din cauza dimensiunilor picioarelor, locomoţia lor nu este ca la celelalte mamifere. Astfel, ei folosesc sincronizat ambele membre inferioare pentru a parcurge o distanţă terestră. Culoarea blănii cangurilor poate fi de mai multe culori în dependenţă de specie: cenuşie, brună, brună-roşietică, brună-gălbuie, albăstră-deschisă sau neagră. Cangurii au o acuitate vizuală şi auditivă foarte ridicată.

Când englezii au ajuns în Australia au văzut un animal ciudat ce sărea. Au întrebat băştinaşii prin semne, care este numele animalului. Răspunsul primit a fost "Kan-ghu-ru", iar colonizatorii au luat ca atare denumirea, crezând că aşa se numeşte marsupialul. După mult timp cercetătorii au constatat că, de fapt, cuvântul însemna:"Nu inteleg!".



Cangurii sunt mamifere erbivore, cei mai multi dintre acestia traind in Australia, dar si in Noua Guinee si Noua Zeelanda. Femelele au sub pantece un "buzunar" - numit marsupiu - in care isi tin puii cand sunt mici. Datorita acestei particularitati, zoologii i-au clasificat in ordinul marsupialelor (de la latinescul marsupium, care inseamna chiar buzunar).

Din acest ordin mai fac parte si iepurele marsupial, veverita marsupiala, vulpea marsupiala etc., toate aceste animale australiene avand acea "punga" in care isi cresc puii in primele luni de viata. In urma cu aproximativ 136 de milioane de ani, continentul australian, locul de bastina al cangurilor, s-a separat de Antarctica, deplasandu-se spre nord. La inceput, pe taramurile Australiei, numai varfurile muntoase ieseau la suprafata oceanului, insa treptat, dupa ce nivelul apei a inceput sa scada, iar clima sa se incalzeasca (acum aproximativ 30 de milioane de ani), noul continent a devenit "casa" ideala a unor specii de animale printre care si cangurul din zilele noastre.

Sezonul de imperechere la canguri are loc de obicei în timpul anotimpului ploios.
La nastere puiul este incomplet dezvoltat; el este mic, golas, fara ochi si urechi, cu membrele nedezvoltate. Mama il ia cu gura si il introduce in punga abdominala numita marsupiu, de unde si denumirea grupului de animale marsupiale. Buzele puiului concresc cu mamelonul mamei si astfel laptele se scurge direct in gura lui; el ramane prins de mamelon pana la dezvoltarea completa, care are loc dupa 8 luni, cand paraseste punga hranindu-se singur. In punga se intoarce numai in caz de primejdie.



Cangurii sunt animale erbivore rumegătoare,deci mănâncă plante şi ierburi.

Cangurii pot fi găsiţi în : Australia, Tasmania şi Noua Guinee.

Până la venirea europenilor în Australia, erau 53 de specii de canguri, iar de atunci au dispărut 8 specii, astăzi existând numai 45 de specii. Iar multe din speciile actuale de canguri se află într-un anumit grad de risc.In Australia traiesc in centrul tarii dar si pe langa orasele din vest

Cangurul este un animal de multe ori prietenos,dar in majoritatea timpului devine agresiv cand vine vorba sa-si apere puii, sa ocupe teritoriul,sau sa se reproduca.



Cangurii se clasifică după mărimea lor, aceştia putând să difere de culoare, vârstă şi mediul din care este înconjurat. Acesta are culoare asemănătoare locului unde trăieşte (mediul). Se clasifică uşor, uneori chiar şi după coadă.[necesită citare] Este considerat un animal marsupial şi este superior ornitorincului, pentru că acesta naşte puii incomplet dezvoltaţi, care rămân până la vârsta de 9 luni prinşi de mamelă. Acesta se întoarce doar în cazuri de primejdie şi de urgenţă în marsupiul femeii.

O alta rasa, raspandita atat in Australia, cat si in Tasmania, este cangurul cu coada scurta. El locuieste la "primul nivel" al padurilor tropicale, fiind de asemenea un animal de talie mica.

Terenurile aride si pietroase ale stepelor australiene, putin primitoare pentru oameni, sunt insa un paradis al cangurilor de stanca. Pentru a face fata pietrelor colturoase, labele din spate ale acestei specii au cate patru degete cu pernute groase si rezistente.

Un alt membru al familiei este cangurul flasnetar, botezat asa din cauza obiceiului sau de a-si roti labele din fata in timp ce topaie, ca si cand ar rasuci manerul flasnetei pentru a canta. Coada exemplarelor acestei specii i-a pus pe ganduri pe cercetatori, deoarece are la varf un pinten dur, care in aparenta nu serveste la nimic. Nelamurirea zoologilor este insa si mai mare in cazul cangurilor de copac. Pentru a se putea catara mai usor in arbori, acolo unde gasesc hrana din abundenta, labele din fata ale acestei specii de canguri s-au dezvoltat mai mult decat cele din spate, invers fata de evolutia celorlalte rude ale lor, in cazul carora labele din spate sunt mai mari decat cele din fata.



Cei mai mari membri ai familiei sunt insa cangurii rosii, care "locuiesc" in campiile din interiorul continentului australian, si cangurii maronii rasariteni si apuseni, care traiesc de obicei in zonele impadurite.

Cangurul rosu este cel mai cunoscut membru al familiei macropozilor, numele sau stiintific fiind macropus rufus. Este un mamifer de dimensiuni mari, avand aproximativ 1,5 metri inaltime si o greutate de circa 80 de kilograme, aparent greoi, cu o coada lunga si subtire, ce poate atinge aproximativ un metru lungime. Atentie, nu toti cangurii rosii sunt intr-adevar rosii! Exista diferente de nuanta a blanii in functie de regiune: in est, masculii sunt de obicei rosii, iar femelele sunt gri-albastrui. In alte parti, ambele sexe pot avea un par brun-rosiatic. Pasunile aride, stepele pline de arbusti si bogate in sare din sud-vestul Australiei reprezinta habitatul natural al acestei rase, dar ei pot trai chiar si in ape de mica adancime. Adaptandu-se climei uneori deosebit de calde, aceste animale pot supravietui la temperaturi de peste 40 de grade Celsius, evitand activitatea in timpul zilei si risipa de apa.

Cand timpul este racoros, cangurii raman activi si ziua, insa sunt animale nocturne, preferand sa doarma in timpul zilei, nu noaptea.



Cangurii rosii traiesc in grupuri de la cateva zeci la cateva sute de indivizi, migrand pe timp de noapte in cautarea hranei. Membrii grupului comunica prin intermediul bocanitului. Cand se iveste vreun pericol (de exemplu, aparitia cainilor dingo), cangurii lovesc pamantul cu labele din spate, avertizandu-i pe ceilalti. Viteza de reactie este mare, tinand cont ca in astfel de situatii salturile unui cangur rosu pot atinge pana la doi metri si jumatate in inaltime si 4 - 4,5 metri in lungime, deplasandu-se cu aproximativ 65 de kilometri pe ora! In mod normal insa, salturile sunt mult mai mici, iar viteza de deplasare nu depaseste 12 kilometri pe ora. Oricum, in general, cangurul merge numai sarind. Chiar si atunci cand inoata, isi misca picioarele in acelasi timp. Din acelasi motiv, cangurul nu poate merge inapoi.

Femelele au dimensiuni mai mici decat masculii, atingand insa maturitatea mai repede decat acestia. Dupa numai 18 luni de viata, pot ramane gravide, perioada de gestatie fiind de 33 de zile. Apoi, pot naste intre unul si sapte pui. Puii nascuti sunt tinuti in marsupiu pana la 5 - 6 luni de zile, timp in care se obisnuiesc treptat cu lumea exterioara. Dupa aceasta perioada, nu se vor mai intoarce in marsupiu, insa vor continua sa suga pana la implinirea varstei de un an, ramanand apoi inca sase luni in apropierea mamei. Masculii, desi par animale pasnice, pot deveni violenti in perioada de imperechere. Disputele pentru cucerirea femelelor se transforma adesea in conflicte violente.

Sprijinindu-se pe cozi, cangurii isi lovesc adversarii cu labele din spate sau incearca sa-i impinga cu cele din fata, asemenea unor boxeri.

In mediul lor natural, cangurii pot trai aproximativ 15 ani, insa, din pacate, din cauza anumitor factori naturali potrivnici si a activitatii umane, unele specii au disparut, iar altele sunt pe cale de disparitie. Astazi, aceste specii sunt ocrotite in parcuri naturale special amenajate.

marți, 31 mai 2011

Zei egipteni - descrierea zeilor

Religia vechilor egipteni este mai chiar veche decat istoria lor cunoscuta. Sistemul religios al vechiului Egipt exista de peste 3000 de ani. In aceasta religie erau intalniti 2000 de zei, care au luat formele tuturor creaturilor cunoscute: om, animal sau erau prevazuti cu capete de animale si corpuri umane, inclusiv Anubis zeul imbalsamarii, care avea un cap de sacal.

Ra - era zeul Soarelui. Se spune ca naviga in ceruri pe o barca denumita "Barca de 1 milion de ani". La sfarsitul fiecarei zile, Ra murea si ajungea in lumea de dedesubt, lasand Luna sa straluceasca pe cerul noptii. In ziua urmatoare, la rasarit, renastea.
In timpul zilei avea un dusman, un sarpe pe nume Apep. In lupta sa, Ra era ajutat de alti zei, Seth si Bastet.



Ra era cel mai mare zeu iar secretul numelui sau era puterea sa. Isis a colectat cateva picaturi din saliva sa si a transformat-o intr-un sarpe pe care l-a pus in calea lui Ra. Sarpele l-a muscat provocandu-i o mare durere. Isis i-a promis ca il va face bine daca ii va dezvalui secretul numelui sau astfel dandu-i cheia catre puterile sale. Initial Ra a refuzat dar din cauza durerii imense a cedat si i-a dezvalui sercretul sau lui Isis.

Hathor - zeita dragostei, a maternitatii, a bucuriei, a muzicii si a dansului. Femeile moarte erau identificate cu Hathor in timp ce barbatii erau identificati cu Osiris. Era intruchipata avand pe cap coarne de vaca si cercul solar. Ea era si zeita Soarelui, sub numele de Sekhmet, ochiul lui Ra. Zeul Soare, Ra cand s-a infuriat pe omenire a trimis-o pe Sekhmet. Aceasta a omorat multi oameni, bandu-le sangele. Ra, s-a speriat, pentru o trimisese pe Sekhmet sa-i pedepseasca pe oameni nu sa-i omoare. Ra, a colorat niste bere in rosu, pentru a semana cu sangele, si a pacalit-o pe Sekhmet sa bea, aceasta adormi imediat. Cand s-a trezit Ra a convins-o sa nu distruga omenirea.



Nut - zeita cerului. Cerul este corpul lui Nut, arcuindu-se la orizonturi iar Geb este pamantul, stand imediat sub Nut. In timpul zilei Nut si Geb sunt separati dar in fiecare seara Nut se coboara sa-l intanleasca pe Geb, asta insemnand lasarea serii. Daca furtunile aveau loc in timpul zilei insemna ca Nut se apropia de pamant.



Nut era casatorita cu regele zeilor, Ra, dar era indragostita de Geb. Ra a aflat de acest fapt si a blestemat-o pe Nut sa nu aiba copii in cele 360 de zile ale anului. Nut a fost devastata si l-a rugat pe Zeul Intelepciunii, Thot sa o ajute. In acele timpuru Luna era la fel de stralucitoare ca Soarele. Thot a luat din lumina lunii si a creat inca cinci zile ale anului rezultand 365. Nut a dat nastere celor cinci copii ai sai in acele cinci zile aditionale ale anului. Osiris, cel mai mare dintre copii sai, la nastere a fost numit " lordul pamantului". Seth, fratele sau, s-a nascut urandu-l pe Osiris.


Osiris - zeul Mortii este infatisat ca un barbat cu barba ce are corpul infasurat in fasii de mumie. Coroana sa este inconjurata de pene rosii iar pielea lui verde reprezinta vegetatia. In maini are simbolurile puterii supreme: carja, folosita de pastori in a-si ghida oile si un imblaciu, folosit in agricultura pentru a separa semintele de coji.



Osiris a guvernat peste egipteni si i-a invatat cum sa faca agricultura. Fratele sau, Seth l-a urat dintotdeauna si i-a dorit moartea. Seth a construit o cutie frumoasa, asemenea unui cosciug pe masura lui Osiris. Apoi Seth a organizat o petrecere unde l-a invitat si pe fratele sau. Dupa masa, Seth a aratat tuturor cutia cea frumoasa, promitand ca o va face cadou celui care va incapea inauntru. Toata lumea a probat cutia dar numai Osiris a incaput. In timp ce Osiris era in cutie, Seth a inchis capacul si a aruncat cutia in Nil.


Seth - zeul desertului, al furtunilor si violentei. Seth n-a fost dintotdeauna rau, chiar l-a ajutat pe Ra in lupta sa impotriva sarpelui Apep.



Seth este cel care l-a omorat pe Osiris. Isis, sotia lui Osiris, i-a cautat trupul pentru a-l ingropa asa cum se cuvine. Cand l-a gasit a hotarat sa-l ascunda. Seth era terifiat de ideea ca Isis, cunoscuta pentru puterile sale, il poate aduce inapoi din morti pe fratele sau asa ca a gasit trupul lui Osiris si l-a facut bucati apoi l-a aruncat in Nil. Isis a pornit in cautarea ramasitelor sotului sau si a construit cate un altar in fiecare loc unde gasea cate o parte a corpului lui Osiris. Osiris a devenit Regele Mortilor si toti egiptenii spera sa i se alature dupa moarte.


Horus - fiul lui Osiris era doar un bebelus atunci cand tatal sau a fost ucis de Seth. Cand a ajuns la varsta maturitatii a pornit un razboi impotriva lui Seth pentru coroana si regatul tatalui sau. Seth l-a lasat fara un ochi pe Horus dar zeul intelepciunii, Thoth l-a vindecat.



Isis - mama zeitelor era o excelenta vrajitoare si vindecatoare. Puterile sale provin din vremea cand l-a pacalit pe Ra.
Razboiul dintre Horus si Seth a durat ceva vreme iar Isis a decis sa-l ajute pe fiul asa ca l-a intanlit pe Seth si i-a cerut ajutorul spunandu-i ca a fost martora unei crime. Ea i-a spus ca a vazut un om luandu-i viata unui om si luandu-i mostenirea fiului sau. Seth a spus ca acel criminal trebuie sa plateasca pentru faptele sale. Isis a spus ca acel criminal era chiar el, Seth. Ceilalti zei au aprobat faptul ca Seth s-a autocondamnat si Seth a fost trimis in desertul Sahara.



Thoth - zeul intelepciunii, al timpului,scrisului si al Lunii este cel care a inventat scrierea cu hieroglafe. Era cel care masura pamantul, numara stelele si cel care stapanea Cunoasterea. Cartea lui Thoth cuprinde doua vraji. Daca o citesti pe prima cu voce tare vei putea sa intelegi toate creaturile pamantului si sa chemi toti pestii din oceane. Cea de-a doua vraja aduce mortii inapoi.



Anubis - zeul imbalsamarii era ghidul celor morti. Egiptenii isi imbalsamau mortii, in special faraonii pentru a-i ajuta sa traiasca vesnic.
Egiptenii credeau ca, atunci cand mori, traversezi culoarul mortii. Acolo Anubis iti va cantari inima comparand-o cu pana lui Ma`at. Ma`at, zeita justitiei supravegheaza cu atentie acest proces. Daca inima cantareste mai putin ca pana vei trai vesnic iar daca este mai grea ea va fi mancata de demonul Ammit, Distrugatorul. Ammit avea cap de crocodil, umerii de leu si picioare de hipopotam. Thoth, zeul intelepciunii, inregistreaza tot ce se intampla.



Ma'at - zeita justitiei, a adevarului si a armoniei. A fost sotia lui Thoth, pentru ca ai nevoie de intelepciune pentru a gasi adevarul si justitia.
Pana lui Ma`at era pana unui strut pe care ea o purta pe cap. Faraonii ii promiteau lui Ma'at ca ii vor asculta sfaturile si vor mentine ordinea in Egipt.



Amun - zeul creatiei se spune ca ar fi creat lumea.

Bastet - fiica lui Ra, protectoarea pisicilor era chiar o pisica. In fiecare zi, zeul Soare, Ra traversa cerul in nava sa. In fiecare noapte sarpele Apep incerca sa opreasca nava de a ajunge in lumea de apoi. Ra, de obicei, castiga aceste lupte dar in zilele furtunoase sau cele cu eclipsa, egiptenii credeau ca Apep a fost victorios si a inghitit Soarele. Bastet isi apara tatal in lupta cu sarpele.



Bastet era protectoarea pisicilor. Egiptenii au un mare respect pentru pisici din moment ce protejeaza granele si oamenii de soareci. Omoratul unei pisici se pedepsea cu moartea. Cand o pisica murea, familia o jelea aratandu-si durerea prin epilatul sprancenelor. Unroi pisicile erau mumificate, asemenea oamenilor.

Seth - zeul malefic



Seth (scris şi Sutekh, Setesh, Seteh, Seti), este cunoscut drept fiu al lui Geb şi al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys şi Osiris, este un zeu malefic, stăpân al deşertului, reprezentat cu trup de ogar cu coada despicată şi cu botul prelung.
La început a fost considerat constructor de cetăţi, apoi zeul viguros al violenţei, răului şi dezordinii, iar la un moment dat şi zeu al războiului (grecii îl identificau cu Typhon).


Se pare că adepţii lui Seth s-au confruntat cu adepţii lui Horus şi ai faraonului primei dinastii, Menes, care a unit Egiptul de Sus cu cel Egiptul de Jos. În această privinţă, Seth este înfăţişat punând la îndoială autoritatea fratelui său Osiris. În drama care se petrece în religia egipteană, Seth întruchipează forţele potrivnice care aduc marea schimbare. În cele din urmă înfrânt de Isis şi de fiul său, zeul şoim Horus, Seth devine un spirit liber, un hoinar pe pământ şi, după exilul său forţat, zeul singurătăţii pustii.




Cultul lui Osiris s-a folosit de aceasta oportunitate pentru a-i discredita pe adepţii lui Seth; acum este considerat fratele diabolic iar povestea susţine că Seth a fost rău de la naştere, când a sfâşiat pântecul mamei sale. Egiptenii antici credeau despre el că reprezintă diavolul.

Seth dorea mult să conducă Egiptul şi s-a luptat cu fratele său Osiris. L-a înecat în Nil şi i-a tăiat corpul în mii de bucăţele şi le-a aruncat în Egipt. Isis a adunat toate bucăţile soţului ei şi l-a mumificat ca sa treacă în viaţa de apoi. Fiul lui Osiris , Horus s-a luptat cu Seth ca să-şi răzbune tatăl. În timpul luptei, Seth a luat forma unui hipopotam şi l-a atacat pe Horus, dar acesta l-a nimerit în inimă cu săgeata şi l-a omorât, răzbunându-şi tatăl. Seth, după anumite legende este infăţişat ca fiind zeul morţilor.

Osiris - istorie



Zeul egiptului cel mai popular simbolizind moartea si inviere aperiodica a naturii vegetale,ideea de renastere permanenta ,incoltirea granelor dar mai ales moarteaca trecere in alta lume,al carui rege este Osiris.(de aici si principalul sau epitet:Domnul Tacerii),regatul mortii situindu-se sub orizontul occidental.

Initial Osiris era, se pare, un zeu secundaral vegetatiei, avand ca obirsie o veche divinitete pastorala siriaca, preluata de locuitorii din Delta Nilului in epoca predinastica ;in Siria acest cult proveneadintr-un fetis al orasului Djedu.



Intr-o epoca mai tirzie cultul lui Osirisse dezvolta in Egipt. Per Usire unde zeul e numit Usire (Taria ochilor) apoi apoi se consolideaza rapid atributul sau de zeu al fertilitatii, pentru ca sub dinastia a-V-a (2563-2423 i.e.n) sa fie socotit zeul mortii (mai ales in Abidos). Popularitatea lui Osiris s-a datorat imaginii umane ce i se atribuia ,mult mai apropiata de intelegerea omeneasca decat toti ceilalti zei egipteni cu capete si chiar trupuri de pasari si mamifere, cu aerul distant de exotism si existenta secreta ; dupa cele mai multe mituri aflat pe pamant, Osiris a fost tradat si ucis ca orice om , apoi readus la viata de fidelitatea si rabdarea surorii si sotiei sale Isis, a carei iubire conjugala a invins moartea. Unele texte egiptene ai acordau epitetul rar Unennefer (Fiinta cea vesnic buna). Grecii informati adesea din surse nesigure si tarzii, il interpretau uneori ca simbol divin al soarelui (desi simbolul astral al lui Osiris era constelatia Orion si uneori Luna), alteori ca stravechi rege terestru zeificat.



Devenind rege terestru, Osiris civilizeaza pe oameni ridicandu-i din starea semianimalica anterioara invatandu-i sa foloseasca roadele pamantului instituind legi si instruindu-i sa respecte pe zei, apoi strabatand intreg pamantul in aceleasi scopuri de erou civilizator. Diodor din Sicilia scrie deasemeni: "Osiris i-a facut pe oameni sa se lepede de obiceiul de a se manca intre ei dupa ce Isis le-a descoperit folosinta graului si a orzului, care mai inainte cresteau fara a fi cultivate amestecandu-se printre celelalte plante.

Osiris a nasocit cultura fructelor si ca urmare a acestei binefaceri deprinderea unei hrane noi si placute i-a facut pe oameni sa-si paraseasca moravurile salbatice. Osiris a mai descoperit si vita de vie ca si vinificatia strabatand apoi lumea spre a-si raspandi descoperirea. Miturile din acest tip de cuhemerism se completeaza intre ele. In opera sa civilizatoare, dupa unele variante, Osiris era ajutat de scribul sau Thot, venerat de egipteni ca important zeu sapiential, care le-a comunicat oamenilor artele si stiintele dand totodata nume tuturor numelor si fiintelor. Domnia lui Osiris a decurs sub semnul puterii de convingere si nu al fortei de opresiune. Pe langa agricultura, viticultura si pomicultura, Osiris i-a invatat pe oameni sa-si construiasca orase spatioase si sa extinda sistemul canalelor de irigatie pe solurile riverane ale nilului .



In timp ce face o calatorie misionara in Etiopia , regatul e administrat de Isis cu ajutorul lui Thot, dar concomitent cu ajutorul reginei Etiopiei si al unui grup de 72 de conspiratori. Ei decid sa-l inlature de pe tron pe Osiris in al 28-lea an de domnie. Plutarhos spune ca fratele lui Osiris invidios pe popularitatea aceluia se asociaza 72 de complici si masurand in taina cu precizie lungimea rupului lui Osiris, confectioneaza un cufar cu dimensiunile necesare frumos ornamentat, iar la un ospat unde mesenii sunt captivati de aspectul cufarului, Seth il promite in dar celui ce va incapea in el, si din toti care-l incearca izbuteste sa intre numai Osiris, venind ultimul, fiind inchis, plumbuit si aruncat in fluviu. Alte surse adauga ca e pescuit sin nil si scos din cufar si readus la viata .

Un alt mit egiptean spune ca Isis a gasit cadavu; lui Osiris la Biblos, si l-au ascuns in egipt iar Seth descoperindu-l l-a dezmembrat, imprastiind madularele in toata tara; acestea sunt insa readunate de Isis reconstituite iar Osiris este inviat. Horus (fiul lui Isis) ajuns adult urmareste pe Seth razbunandu-si tatal. Dar intre timp Osiris devine stapanul regatului mortii, lasand lui Horus celalalt regat. In aceasta forma cultul osiriac se extinde in tot Egiptul, Osiris devenind zeu national ca domn divin al mortii. In mitologia heliopolitana, Osiris era zeul vegetatiei (fiul lui Geb, caruia ai urmase la tron). Teologii din heliopolis l-au inclus in mare a eneada a zeilor supremi din grupul lui Athon. In cinstea renasterii zeului se organizau mari serbari populare si mistere reprezentate in temple, in anotimpul in care apele inundatiei anuale a Nilului incepeau sa se retraga. Se pare ca mitul Osiriac este o aglomerare de modele arhiepale, simbolurile care il simplifica pana la saracie constituind straturi tarzii. Fragmente complementare exista inca, neinecate de naratia generala. Astfel, dupa un asemenea mit secundar interpretat de Gasten Maspero, rezulta ca Osiris ca figura total antropomorfa fusese inalt de peste 5 m.

Ginghis Han - LUPUL MONGOL



Ginghis Han a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile: a cucerit o mare parte din Asia, punând temeliile Imperiului Mongol, personalitatea lui fiind asemănătoare cu aceea a lui Alexandru cel Mare.

În anul 1206, la 42 ani şi după o campanie militară împotriva unor triburi din estul Mongoliei, şeful militar Temüügin devine „mare conducător” (1206-1227)(hagan, „hanul hanilor”), sub numele de Ginghis, al unei populaţii vorbitoare de dialecte mongole şi turceşti. Ginghis a unit triburile mongole şi a reuşit să ocupe cu oştile sale teritorii vaste, spre est, până la Marea Chinei, şi spre vest până la Marea Caspică. Pentru administrarea acestui imperiu uriaş, Ginghis han a emis decretele necesare sub formă de texte de lege. După moartea sa, imperiul a fost împărţit între fii lui şi extins în continuare, timp de două generaţii, după care marea formaţiune statală s-a dezmembrat.

Situaţia mongolilor



Mongolii ocupau partea nord-estică a Mongoliei de astăzi, teritoriu amplasat între râurile Onon (lungime 1.032 km) şi Kerulen (lungime 1.254 km). Ambele îşi au obârşia pe teritoriu rusesc şi se varsă în fluviul Amur. Triburile mongole erau alcătuite din păstori, pescari şi vânători nomazi din stepele asiatice. Nu se ştie dacă aceste triburi aveau noţiunea proprietăţii private propriu-zise. Însă se deduce faptul că erau organizaţi într-o orânduire asemănătoare cu a feudalismului timpuriu prin ierarhia militară din cadrul tribului. Marile decizii erau adoptate într-un consiliu militar-aristocratic suprem, o adunare generală, cunoscută sub denumirea „kuriltai” (sau kurultai, pe tătară korîltai). Kuriltaiul alegea şi marele han.

Originea şi naşterea lui Temüügin (Ginghis Han)

După legenda mongolă, mongolii se trăgeau dintr-un lup şi o ciută (căprioară) care trăiau la izvoarele râului Onon la poalele muntelui sfânt „Burhan Haldun” (aflat la circa 170 km est de Ulan Bator). Temüügin aparţinea tribului „Mongghol”, clanul „Borgighin” („mongolii sălbatici”), fiind fiul cel mai mare al şefului de clan Yesüghei bahadur şi strănepotul legendarului prinţ mongol Kabul han (1130–1150). Acesta din urmă începuse în 1131 unificarea triburilor mongole. Temüügin, care în traducere înseamnă „făurar” sau „de fier”, a continuat această politică şi i-a transmis-o fiului său Öghedei (Ogotai, Ugotai).

Locul naşterii lui Temüügin este controversat. Unii susţin că s-ar fi născut pe malul drept al râului Onon, după tradiţia oriată şi buriată (după numele unor triburi mongole). Grupul tribal mongol estic „Halha” susţine că Temüügin s-ar fi născut pe cursul mijlociu al râului Kerulen.
Potrivit cronicarului (şi medic) persan contemporan Raşid ed-din, hanul mongol este prezentat în lucrarea Cronici ca fiind înalt, cu părul roşcat şi cu ochii verzi (ceea ce i-a făcut pe unii să presupună că neamul său se va fi tras din vreun clan de origine scită).

Unirea triburilor mongole



Selenga (afluent al lacului Baikal la 200 km est de graniţa rusească
Temüügin era convis că supravieţuirea în stepele Asiei era posibilă numai prin unirea triburilor. Urmăreşte atingerea acestui deziderat prin şiretenie, diplomaţie iscusită, prin care caută să câştige aliaţi şi să-şi elimine adversarii.
După 1190, triburile mongole erau unite sub conducerea lui Temüügin şi începu supunerea altor popoare din stepele Orientului Îndepărtat. Dhinghis han le promitea promiţând pradă bogată în războaiele care aveau să urmeze.
În 1201 şi-a înfrânt rivalul Gurhan Geamuha, care îi era frate de cruce şi care a reuşit să se refugieze, dar după încercări zadarnice de a ridica forţe contra lui Temüügin s-a sinucis. Printre popoarele care s-au supus noului mare han Ginghis figurau merkiţii (1202), keraiţii (1203) şi naimanii (1204), fiind astfel înlăturate ultimele obstacole în calea creării imperiului.



Urmări

Ugedai Khan (portret din secolul XIV)

Despre personalitatea hanului mongol au circulat diferite versiuni şi legende. Potrivit unor izvoare, că Ginghis Han i-ar fi dat fiului său Öghedei în 1240 „Istoria secretă a mongolilor”, un amestec de cronică şi legendă. Potrivit altor izvoare, cronica ar fost întocmită de Öghedei însuşi. Manuscrisul conţine relatări din viaţa lui Ginghis han şi putea fi citit numai de membri ai familiei hanului. Documentul original a dispărut pentru totdeauna. Abia în 1866 au fost descoperite într-o bibliotecă chineză fragmente transcrise din documentul original. În manuscris este amintit faptul că hanul mongol punea mare preţ pe loialitate deplină faţă de han şi prieteni.



Popoarele care au suferit din cauza invaziilor, jafurilor şi măcelurilor mongole îl consideră pe Ginghis han tiran crud şi sângeros, care dispunea omorârea în masă a populaţiei băştinaşe înfrânte. Cu toate acestea, Temüügin a avut şi o perioadă lungă de pace (pax mongolica).

Marele han a fost tolerant faţă de alte religii sau filozofii şi asculta cu atenţie ce aveau de spus sacerdoţii şi filosofii respectivi. Către sfârşitul domniei sale, Ginghis han s-a lăsat consiliat în probleme de organizare politică şi administrativă de Kitan Yelü Huţa (din Manciuria) şi de ministrul său persan şi musulman Mahmud Ialavaci. Politica lui Ginghis han a fost continuată de moştenitorii săi, care au preluat un imperiu de peste 33 milioane km², cu o întindere cuprinsă între Oceanul Pacific şi Marea Caspică.

Organizarea militară

Armata mongolă era organizată în sistemul decimal, trupele fiind împărţite în unităţi de zece soldaţi care se controlau reciproc. Se practica o variantă a decimării: dacă dezerta un oştean din cei zece, ceilalţi nouă oşteni trebuiau să moară.

După ce dădeau în primire păr de la fiecare cal, oştenii depuneau jurământul de credinţă şi supunere oarbă, până la moarte, faţă de han. Din păr de cal se făcea „stindardul negru” (cunoscut şi pe româneşte sub denumirea de tui). Este şi astăzi simbol naţional (este păstrat în custodia ministerului mongol al apărării, în Ulaan Baatar).

Puterea şi succesul trupelor mongole se explică prin disciplina severă, prin enorma mobilitate a trupelor, natura robustă a cailor şi războinicilor, armele din dotare şi prin tactica inteligentă de luptă a comandanţilor mongoli. Fiecare călăreţ avea doi sau trei cai, care îi dădeau posibilitatea schimbării cailor obosiţi, oştenii oprindu-se pe un traseu numai pentru somn şi hrană. Aceasta consta preponderent din carne uscată făcută pulbere (borts), păstrată în băşică de vită prinsă la şa.

Mongolii erau antrenaţi de copii pentru a deveni călăreţi şi arcaşi excelenţi. Vânătoarea era îndeletnicirea de căpătâi ca antrenament în vederea războaielor. Arma principală era arcul compus din două materiale diferite (lemn, tendoane sau metale) care asigurau o elasticitate deosebită. Războinicii posedau mai multe arcuri, foloseau săgeţi cu vârfuri metalice care puteau să străpungă zalele cu care era echipat inamicul. Prin folosirea în călărie a scărilor, puteau ţinti din goana calului în direcţia opusă fugii cu o precizie uimitoare (tehnică de altfel răspândită la mai toate triburile războinice ale stepei, încă de pe timpurile sciţilor şi sarmaţilor). Tactica folosită frecvent de mongoli era atacul rapid şi scurt, urmat de o retragere amăgitoare, menită să atragă inamicul în cursă, ca să fie împresurat.



Gengis Han, nascut Temujin, a fost primul imparat mongol, care si-a folosit capacitatile politice si militare pentru a unifica triburile turce si mongole ale Asiei Centrale, formandu-si astfel propriul imperiu. Astfel reuseste sa cucereasca o mare parte a Asiei, incluzand China, Rusia, Persia, Orientul Mijlociu si Europa de Est. Nepotul sau, Kubilai Khan, a devenit primul imparat al dinastiei Yuan in China.

marți, 24 mai 2011

Cristofor Columb

Please click on this link:

http://www.youtube.com/watch?v=6YXZemwJsH4




Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, portugheză Cristóvão Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august şi octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în căutarea unei rute spre Asia, dar şi-a câştigat reputaţia descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană era cunoscută numai Lumea Veche.

Numele acestui navigator se poate traduce ca şi Cristóbal: cel care îl are pe Hristos, Colón: Sfântul Duh sau porumbelul, de aici si semnătura lui Columb anterioară anului 1492 care se poate citi Xpo ferens (purtătorul lui Hristos) şi care ar putea face referinţă la Orden lui Hristos, la care ar fi putut aparţine.
Teoria cea mai citată de către istorici susţine că, Columb ar fi traducerea din castiliană în italiană Cristoforo Colombo, care era fiul lui Domenico Colombo, ţesător şi apoi comerciant, şi al Susanei Fontanarossa. Potrivit acestei teorii, nu era un copil educat şi de aceea se iniţia în lumea navigării la o vârstă foarte fragedă.
Se pare că între anii 1474 şi 1475, Cristofor Columb ar fi călătorit până la insula Chios, posesiune genoveză în Marea Egee, ca marinar şi, foarte posibil, comerciant.

Originea şi tinereţea lui Cristofor Columb



Columb s-a născut la Genova, în Italia, în anul 1451. Tatăl său a fost ţesător şi se presupune că fiul său Cristofor a intrat în acest comerţ de mic copil. Informaţii despre începutul carierei sale de navigator sunt nesigure.

La mijlocul anului 1470 a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, situată în Marea Egee. În 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. În timp ce se afla în dreptul coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de piraţi şi nava pe care se afla Columb s-a scufundat, însă acesta a înotat până la ţărm şi a găsit adăpost la Lisabona. Stabilindu-se acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf, Cristofor s-a căsătorit în 1479 cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo. Unicul copil al lui Cristofor Columb din această căsătorie, Diego, s-a născut în 1480.

Bazându-se pe informaţiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale şi studiind cărţile şi hărţile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că pământul este cu 25% mai mic decât se credea până atunci. Pornind de la această premiză, Columb credea că se poate ajunge în Asia mai repede, navigând spre vest. În anul 1484, şi-a prezentat ideile lui João al II-lea, regele Portugaliei, cerând finanţare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic. Propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă.

Puţin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câştigat suportul unor persoane foarte influente, aranjându-se astfel o audienţă în 1486 la Isabella I, regina Castiliei.

Tot în acest timp, a cunoscut-o pe Beatriz Enriquez, care a devenit apoi amanta sa şi mama celui de-al doilea fiu, Ferdinand Columb.
În Spania, ca şi în Portugalia, comisia regală i-a respins planul. Cristofor Columb a continuat însă să caute ajutor şi, în sfârşit, în aprilie 1492 insistenţa sa a fost recompensată: Ferdinand al V-lea, regele Castiliei, şi regina Isabella au fost de acord să sponsorizeze expediţia.

Contractul semnat menţiona că navigatorul devenea vicerege asupra tuturor teritoriilor descoperite şi în plus i se acorda o zecime din toate metalele preţioase descoperite sub jurisdicţia sa.

Prima călătorie




Prima expediţie pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria - de aproximativ 30 metri lungime care era sub comanda sa, Pinta şi Nina - două caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón şi fratele său Vicente Yañez Pinzón şi cu 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului drumul alizeelor.

La 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, Rodrigo de Triana - un marinar de pe Pinta zăreşte pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America). Sunt descoperite insulele: Santa Maria Conception, Fernandina, Isabella, Juna, Bohio-Española. Pe 15 martie 1493 Columb revine triumfător în Spania. Columb a explorat la fel şi coasta de nord-est a Cubei (a acostat pe 28 octombrie), şi coasta nordică a Hispaniolei, din 5 decembrie. Aici a eşuat Santa Maria, în dimineaţa de Crăciun 1492, echipajul fiind nevoit s-o abandoneze. El a fost primit de localnicul cacique Guacanagari, care i-a permis lui Columb să îşi lase câţiva din oamenii săi în acel sat când va pleca. Columb a lăsat 39 de oameni şi a întemeiat aşezarea La Navidad, care astăzi este o localitate din Haiti. Înainte de a se întoarce în Spania, Columb a răpit între zece şi douăzeci şi cinci de indieni, pe care i-a luat cu el. Doar şapte sau opt din ei au ajuns vii în Spania, ei făcând o impresie deosebită la Sevilia.

A doua călătorie



Columb imediat a plănuit o a doua expediţie cu 17 vase şi aproximativ 1500 de oameni, care au plecat din Spania în septembrie 1493. Debarcările au fost făcute pe insulele: Dominica, Guadalupe şi Antigua. Pe data de 27 noiembrie vasele au ancorat la Navidad unde toţi oamenii au fost ucişi, iar fortul a fost distrus. Columb a abandonat ruinele, şi aproape de Capul Isabella (Republica Dominicană), a stabilit o colonie care a devenit prima aşezare europeană în Lumea Nouă.

Părăsind colonia pentru o călătorie de explorare în primăvara anului 1494, Columb a cercetat coastele Cubei pe care el a considerat-o că nu este o insulă ci o parte a continentului asiatic. Când Columb s-a întors în colonia Isabela (29 septembrie 1494) a constatat că între colonişti se iscaseră serioase disensiuni, iar o parte dintre ei erau deja în drum spre Spania pentru a-şi expune revendicările. Una dintre problemele majore cu care se confrunta Columb era ostilitatea băştinaşilor a căror iniţială prietenie a dispărut datorită brutalităţii europenilor.

Columb a reuşit să-i învingă pe băştinaşi în bătălia din martie 1495 şi a deportat un număr mare dintre ei în Spania pentru a fi vânduţi ca sclavi. Regina Isabella s-a opus şi supravieţuitorii au fost returnaţi. O comisie regală de investigaţii a ajuns la Isabella în octombrie 1495. Pentru că acest grup critica insistent politica sa, Columb a stabilit o nouă capitală în Santo Domingo şi a plecat spre Spania lăsându-l pe Bartolomeu la comandă. A raportat direct regelui Ferdinand şi reginei Isabella care au înlăturat orice critică la adresa lui Columb. Suveranii au promis că vor trimite o nouă flotă, dar pentru că le-a scăzut entuziasmul din cauza neproductivităţii coloniilor, a durat aproape doi ani până când opt vase au fost trimise.

A treia şi a patra călătorie




Columb a ridicat ancora în a treia sa călătorie pe data de 30 mai 1498. Prima debarcare a avut loc pe insula Trinidad (Sfânta Treime). Atunci a descoperit insula care se numeşte acum Venezuela. După ce a navigat de-a lungul coastei a intrat în Golful Paria. La gurile râului Orinoco a coborât puţin pe uscat. În jurnalul său de bord a scris că a găsit o „Lume Nouă” necunoscută încă europenilor. Columb a ridicat ancora din nou, întâlnind şi alte insule noi printre care şi insula Margarita după care şi-a îndreptat cursul spre insula Hispaniola.

Ajungând în Santo Domingo (31 august), Columb a găsit o parte din colonie revoltându-se împotriva fratelui său. A anihilat rebelii şi şi-a intensificat eforturile, însă inutil după cum s-a dovedit a fi, să convertească băştinaşii americani la creştinism. De asemenea a extins operaţiunile de extragere a aurului. În acest timp adversarii săi din Spania au convins regalitatea că insula Española ar trebui să aibă un nou guvernator. În mai 1499, coroana l-a îndepărtat pe Columb şi l-a numit pe Francisco de Bobadilla, care a ajuns pe data de 23 august 1500 pe insulă, şi i-a arestat pe Columb şi pe fratele său Bartolomeu. I-a încătuşat şi i-a trimis în Spania. Columb a insistat să rămână cu cătuşele până când regina avea să i le scoată. Monarhii i-au iertat pe cei doi fraţi şi i-au răsplătit, dar au refuzat să le dea comanda coloniilor. Bobadilla a fost înlocuit ca guvernator după puţin timp de către Nicolas de Ovando.

Deşi Columb a primit sprijinul regal pentru o a patra călătorie în căutarea unei rute vestice către India, la dispoziţia sa au fost puse doar patru caravele în stare proastă de funcţionare şi i-a fost interzis să se oprească în insula Española. Expediţia a pornit din Cadiz în mai 1502. La sfârşitul celor 21 de zile de cursă rapidă peste ocean, navele sale aveau neapărată nevoie de reparaţii. Columb a coborât ancora aproape de Santo Domingo, dar i-a fost interzis să intre în port, deşi se apropia un uragan foarte puternic. După ce a terminat reparaţiile la nava sa, Columb s-a îndreptat spre apele din Honduras, apoi a navigat spre sud de-a lungul coastelor Americii Centrale timp de şase luni căutând o trecere spre vest. În ianuarie 1503 a debarcat în Panama şi a stabilit o aşezare, dar revoltele din cadrul echipajului şi problemele cu băştinaşii l-au făcut pe Columb să renunţe la această idee.

Expediţia s-a redus la două caravele ce navigau spre Hispaniola, dar vasele putrezite au eşuat aproape de Jamaica (23 iunie 1503). Columb a trimis mesageri în Hispaniola cerând ajutor, în timp ce forţa băştinaşii să le dea de mâncare oamenilor. Ajutorul a ajuns aproape după un an, fiind întârziat deliberat de către Ovando. Puţinul echipaj care a mai rămas s-a îmbarcat pe data de 28 iunie 1504 spre Santo Domingo, apoi a pornit spre Spania, atingând Saluncar de Barrameda pe 9 noiembrie. De atunci Columb nu a mai navigat niciodată.

Descoperirea Americii




Descoperirea Americii se datoreste “unei erori norocoase” . Pe baza credintei ca pamantul e sferic si ca apusul Europei nu e separat de Extremul Orient decat prin Oceanul Atlantic , Cristofor Columb a pornit , in 1492 , sa descopere drumul Indiilor spre vest si a nimerit , fara sa-si fi dat seama , in America .

Cum rezulta din documentele recent descoperite in arhivele Genovei , Cristofor Columb s-a nascut intre 26 august si 31 octombrie 1451 , dintr-o familie de tesatori genovezi , care tinea si un debit de vinuri . Nu avea deci stramosi nobili , nu a facut studii universitare stralucite , nu putea avea cultura stiintifica , nici relatiile savante , nici experienta maritima “de 40 de ani” , cu care avea sa se laude mai tarziu . Dupa ce a urmat un timp meseria tatalui sau , a facut ca marinar cateva calatorii in Mediterana si a luat parte la o expeditie in Anglia , apoi s-a stabilit la Lisabona , unde traia , impreuna cu fratele sau Bartolomeu , din copierea hartilor maritime si unde s-a casatorit .

Descoperirile portugheze , care faceau necontenite progrese , l-au atras intr-atat , incat s-a dus si el pana in Guineea portugheza . Povestirile navigatorilor , care pretindeau ca au vazut , la vest de Azore , plutind pe ocean , sculpturi de lemn , trestii uriase si lemne necunoscute in Europa , confirmau indicatiile multor harti care aratau existenta unor insule asezate in largul oceanului neexplorat . Pe de alta parte , Columb a cunoscut harta si scrisoarea celebrului medic si astronom florentin Paolo Toscanelli , trimise unui preot portughez in 1474 . Scrisoarea care s-a pastrat vorbeste de un drum spre Indii si spre insula Cipangu (Japonia) . “Insula aceasta e bogata in aur , in perle si in pietre pretioase ; templele si palatele sunt acoperite cu aur masiv” . Indicatiile lui Toscanelli , care reduceau cu o treime circumferinta pamantului , intarira credinta lui Columb ca , plutind spre vest , “ar descoperi Cipangu si alte insule necunoscute” .



In 1483 , Columb ceru regelui Ioan al II lea al Portugaliei trei caravele aprovizionate pentru un an . La avizul cosiliului sau , Ioan al II lea declina propunerea . Prin fratele sau Bartolomeu , Columb facu aceeasi cerere regelui Angliei si regelui Frantei , dar fu refuzat si de acestia . Atunci s-a stabilit in Spania , unde si-a asigurat protectia ducelui Medina Celi si a altor demnitari de la curte . Propunerea lui fu supusa unei comisii , ai carei membri in unanimitate o gasira inacceptabila . La interventia confesorului sau Isabella primi totusi pe Columb si , dupa caderea Grenadei , ii accepta conditiile .

Prin conventia de la Santa Fe , Columb primea titlul aproape princiar de amiral , viceregalitatea tuturor pamanturilor pe care ar putea sa le descopere si a zecea parte din produsul comertului cu aceste tari .

La 3 august 1492 , Columb parasi portul Palos cu trei caravele si 120 de oameni . Dupa ce atinse insulele Canare , se avanta in necunoscut . Impinse de un vant favorabil , corabiile mergeau atat de repede , incat , in zorii zilei de 12 octombrie , marinarii zarira la marginea orizontului o fasie de pamant . Columb credea ca se afla in fata Cipangului . In realitate , se afla in fata insuleleo Bahama . Peste cateva zile , el descoperi insula Cuba pe care o lua drept Cipangu , apoi insula Haiti pe care , din cauza climei sale asemanatoare Spaniei , o boteaza Espanola . Toate eceste insule erau locuite de oameni bruni , aproape goi , dar impodobiti cu obiecte de aur . Convins ca a ajuns in Indii , Columb i-a numit indieni . Dupa ce , din resturile uneia din corabiile sale naufragiate , a construit prima intaritura spaniola in Haiti , Columb a ordonat intoarcerea si , la 15 martie 1493 , a sosit in Spania , cu doi haitieni si cateva mostre de aur , incredintat ca a descoprit tara aurului .

Columb a mai facut inca trei calatorii in America . In cursul celei de-a doua ( septembrie 1493 – iunie 1496 ) , a descoperit o serie de insule din grupul Antilelor mici , locuite de caraibi salbatici , dar inteligenti , a ajuns apoi la Espanola , unde a gasit fortul de lemn distrus si garnizoana macelarita ; iar in drum spre Cuba a descoperit Jamaica . Convins ca la Cuba a atins continentul asiatic , s-a intors la Cadiz .

Expeditia a treia ( mai 1498 – noiembrie 1500 ) l-a condus la gura Orinocului si I-a permis sa atinga pentru prima oara continentul nou , iar in cursul calatoriei a patra ( mai 1502 – noiembrie 1504 ) , a explorat litoralul Americii Centrale si a venit in contact cu civilizatia maya din Yucatan .

Colum nu a corespuns sperantelor pe care Spania le pusese in el . Colonistii care l-au insotit au descoperit tari manoase , dar nu au gasit comorile de aur la care se asteptau . Ei au inceput sa se certe intre dansii si sa trimita in Spania plangeri impotriva lui Columb . Pentru a pune capat acestor conflicte , amiralul insusi a cerut reginei Isabella sa trimita un comisar care sa verifice plangerile indreptate contra lui . Comisarul l-a pus pe Columb in lanturi si l-a trimis in Europa . Regina l-a eliberat , dar nu l-a mai lasat stapan pe tarile descoperite . In ultima sa expeditie , Columb si-a pierdut corabiile pe coasta Americii Centrale si s-a intors bolnav in Spania ( 1504 ) . El a murit , in 1506 , sarac si aproape uitat , fara sa stie ca a dat Castiliei o Lume Noua .



Primul care anunta lumii descoperirea unui nou continent fu Amerigo Vespucci . Originar din Florenta , Vespucci ajunse in Spania , pe la 1490 , ca agent al Bancii Medici . In 1497 – 1498 si 1499 – 1500 , el intreprinse doua calatorii , care-l condusera pe coasta nord-est a Americii de Sud , numita de el Venezuela adica “Venetia Mica ”, din cauza locuintelor construite de indieni pe apa In descrierile sale de calatorie , Vespucci a sustinut ca pamantul explorat de el apartine unui continent nou . Umanistul german Ringmann a propus , si posteritatea a aprobat , ca Lumea Noua descrisa de Vespucci sa fie numita America . Numele acesta s-a generalizat la mijlocul secolului al XVI lea .

Explorarile geografice , care culmineaza cu descoperirea Americii , au fost incoronarea unor lungi sfortari care au inceput cu cruciadele si s-au intensificat in secolul al XV lea , sub actiunea unor cauze economice , politice , intelectuale si religioase .

Vikingii au fost primii



Chiar dacă vikingii au fost primii care au ajuns in Lumea Nouă, venind prin nordul Atlanticului ( Groenlanda ), Cristofor Columb este considerat descoperitorul continentului american, deoarece descoperirea vikingilor nu a avut urmări deosebite, nu au avut loc colonizări masive.

Marele navigator a găsit continentul fără să-şi dea seama. Corăbiile trecuseră pe lângă Insulele Canare, traversaseră Atlanticul, iar Columb a crezut că a ajuns în Asia, continentul mult visat. Nu ştia că în acea zonă deja ajunseseră corăbierii spanioli şi portughezi, dar în urma călătoriilor care înconjurau Africa, pe la Capul Bunei Speranţe.

Columb vroia să înconjoare Pământul prin ruta vestică, după o hartă făcută de un astronom din Florenţa, care afirma că Pământul este rotund. Din păcate pe harta astronomului circumferinţa Pământului a fost calculată greşit, Asia fiind în realitate, mult mai departe faţă de locul unde ajunsese Columb. Acesta ajunsese de fapt în nordul Cubei , în insulele Arhipelagului Bahamas. Prima insulă pe care a pus piciorul a numit-o San Salvador, iar în Haiti întemeiază prima colonie spaniolă. Columb considera ca insula San Salvador este India, Cuba este China, iar Haiti este Japonia.

Se întoarce în Spania doar cu două dintre cele trei nave, nava amiral Santa Maria eşuase. Întors in Spania, este sărbătorit şi numit amiral dar şi vicerege al Indiei, deşi nu călcase pe pământul acesteia.
Mai face încă trei expediţii, ia cu el mulţi oameni şi întemeiază colonii în insule, fiind sincer convins că a ajuns în bogata Indie. De fapt Columb descoperise America Centrală. Se îmbolnăveşte grav în una din călătoriile sale şi moare în sărăcie,fără să ştie că descoperise America Centrală.

Noul continent nu s-a numit Columbia, cum ar fi fost normal, dintr-o eroare.
Un tipograf tipăreşte în 1506, chiar înainte de moartea lui Columb, o broşură, făcând un fals, fără ştirea navigatorului Amerigo Vespucci. În broşură se spunea că Vespucci ar fi descoperit în cele patru călătorii ale sale un pământ îmbelşugat, un adevărat paradis. Cărticica a avut mare succes si a ajuns la doi geografi germani, care au numit noul continent America, după numele lui Amerigo Vespucci. Falsul a fost ulterior descoperit, dar numele continentului a rămas aşa cum îl ştim şi astăzi.

Mai târziu, ca un semn de recunoaştere pentru Columb, a fost construita o navă asemănătoare cu Santa Maria, care a fost numită Santa Maria II. În anul 1893 noua navă va reface traseul parcurs cu mulţi ani în urmă de Cristofor Columb.
Singurul vestigiu rămas din călătoriile lui Columb este ancora corabiei Santa Maria, care se află la muzeul Port au Prince din Haiti. Tot in insula Haiti se află şi un far monumental, numit Farul lui Columb, acici păstrându-se şi cenuşa marelui navigator.

Primele corăbii au adus în Europa, în afară de faima navigatorilor şi unele plante necunoscute europenilor: roşia, porumbul şi cartoful.
La rândul ei America a primit de la europeni grâul, strugurii şi fructele tropicale.

Cristofor Columb - Raspanditorul sifilisului

In urma unor ample cercetari, specialistii americani au identificat originile sifilisului.

Intr-o maladie care inca mai afecteaza zonele sarace ale Africii sau Americii de Sud, cunoscuta sub numele de pian. Acesta boala tropicala, spre deosebire de sifilis, este neveneriana si se manifesta prin leziuni cutanate sau viscerale.
Dupa ce au analizat 26 de tulpini de treponeme (bacterii) cu ajutorul geneticii moleculare, cercetatorii au descoperit o foarte mare asemanare intre tulpinile sifilisului si cele care stau la origina pianului.

Mergand pe firul istoriei, Kristin Harper, coordonatoarea echipei de la Universitatea din Atlanta, S.U.A., este de parere ca cel care a adus aceasta bacterie din Lumea Noua este nimeni altul decat Cristofor Columb si echipajul sau.
Bacteria, adaptata la o clima umeda, a suferit mutatii impuse de clima temperat europeana, iar aceasta noua subspecie formata este cea care sta la originea sifilisului, o boala cruda care a curmat nenumarate vieti in secolele trecute.