Blestemul lui Tutankhamon

"Moartea v-a atinge cu aripile ei pe cel care il va tulbura pe faraon." Aceasta inscriptie, descoperita in interiorul mormantului lui Tutankhamon, i-a marcat pe cei care "au profanat" acest mormant. Dar exista oare cu adevarat o relatie de cauza si efect intre aceasta profanare si aceasta soarta? Pentru a afla acest lucru, cel mai bine ar ca istoria descoperirii acestui mormant sa fie foarte bine cunoscuta.

In prima parte a secolului XX, egiptologii credeau ca Valea Regilor nu mai are de ascuns niciun secret. Treizeci de cosciuge si douazeci si patru de mumii provenind din trei dinastii de faraoni egipteni au fost scoase la lumina. Printre cele mai cunoscute, trebuie mentionate cele ale lui Ramses II si Amenofis I.

Sapaturile au provocat, uneori, manifestari ostile din partea populatiei acelei zone. Astfel, la Luxor, in momentul in care unele tezaure erau incarcate pe un vas, a aparut o procesiune de femei arabe, gemand si urland. In melopeea lor, un cuvant revenea mereu: "Blestem..."

Cu expresia „Blestemul lui Tutankhamon” sau „Blestemul Faraonului” se indică o presupusă „moria” (blestem care vine de dincolo de mormânt) care i-a ajuns înainte de timp și pe neașteptate, pe toți aceia care „au profanat” mormântul și sarcofagele faraonilor: mai precis pe toți cei care au participat la căutarea și la descoperirea mormântului Faraonului Tutankhamon, mormânt găsit în Valea Regilor (în Egipt) și catalogat de arheologi cu sigla KV62. Descoperirea a avut loc în anul 1922, sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter "sponzorizat" de bogatul nobil englez, Lordul Carnarvon. De altfel și această întreprindere a lor este cunoscută cu numele de „Carter-Carnavon”. Iată lista participanților direct implicați în această expediție, listă care poate ajuta cititorul la înțelegera fenomenului.

Prima moarte – este dealtfel și singura – care ar putea fi pusă în legătură cu descoperirea mormântului. Aceasta este a Lordului Carnavon, care a murit în februarie 1923 (trei luni după descoperire). Sir Carnavon a fost înțepat de o insectă (probabil o muscă?). În clima umidă și caldă a Egiptului și mai ales un fizic mult slăbit cum era cel al Lordului (în urma unui accident de circulație din 1901) orice zgârâietură putea deveni gravă: este exact ceea ce i s-a întâmplat Lordului. La câteva zile după incidentul cu insecta, în timp ce se berberea (cu briciul), fără să-și dea seama a redeschis rana. În pofida tratamentului făcut imediat cu tinctură de iod (antibioticul cunoscut azi cu numele de Penicilină va fi semnalat de dr. Alexander Fleming abia în 1928), infecția nu s-a lăsat așteptată. Așa se face că, la scurt timp, Lordul Carnavon a fost pus la pat de o febră foarte puternică (peste 38°C), care repede s-a transformat în pneumonie. De la Aswan a fost transferat la Cairo, unde – așa cum scrie Carter în jurnalul său – pe 5 aprilie 1923 „sărmanul Ld. C. (sic.) a murit la primele ore ale acestei dimineți”.

Cât de nefondat și de mistificată este teoria „Blestemului” se poate lesne vedea din lista reprodusă mai sus, listă ale cărei date merită analizate.
Media de vârstă în momentul morții (exclusă valoarea minimă „0”, relativ la Callender, și valoarea maximă „86”, relativ la Hall): peste 63 de ani;
Media de supraviețuire după anul 1922 – data descoperirii – (exclusă valoarea minimă „1” an, relativ la Lordul Carnarvon, și valoarea maximă „47”, relativ la Lindslay Foote Hall): în jur de 22 de ani.
Chiar Lady Evelyn, fiica Lordului Carnarvon, care a participat activ la fazele inițiale ale descoperirii mormântului, născută în 1901, va muri în 1980, iar Dr. D.E. Derry, care a făcut prima necropsie asupra cadavrului lui Tutankhamon, va muri în 1969, la vârsta de 87 de ani.
Rămânând tot la datele statistice, merită aduse în discuție și următoarele precizări:
din 26 de persoane prezente la deschiderea mormântului, numai 6 au murit în decursul următorilor 10 ani;
din 22 de persoane prezente la deschiderea sarcofagului numai 2 vor muri în următorii 10 ani; *iar din cele 10 persoane prezente la „desfășarea” mumiei nici una n-a murit în următorii 10 ani.
Toate aceste date mărturisesc în mod decisiv că „Blestemul lui Tutankhamon” este adevarat . Afară de goana după senzațional – specifică ziarelor – au mai fost (se pare) două cauze care au contribuit la răspândirea acestui mit al „Blestemului”:
a) puținele știri care erau cu privire la operațiunile lente de cercetare a mormântului (necropsia lui Tutankhamon a fost posibilă abia în 1925; 3 ani după descoperire) și
b) Lordul Carnavon în persoană a acordat exclusivitate numai unui singur ziar (american), ceea ce facea ca toate celelalte publicații „să fie puse pe tușă” (într-o perioadă când informația prindea aripi, încet dar sigur). Această exclusivitate voită de Lord a provocat o violentă campanie de denigrare a descoperirii: într-adevăr, cotidienele prezentau, pe cât posibil, descoperirea diminuându-i valoarea.

Maya, civilizația precolumbiană de pe teritoriul actual al Mexicului

Civilizația maiașă a atins apogeul în perioada 300-900 d.H. De unde veneau ei și de ce au ales una din regiunile cele mai neospitaliere ale Americii Centrale nimeni nu știe, în plină pădurea tropicală! Tot un mister a rămas și dispariția civilizației maiașe!
Codexurile descoperite, scrise cu hieroglifele maiașe, ne-au informat parțial despre cunoștințele lor științifice în astronomie, calendarul lor fiind de o precizie uimitoare. Știau să prevadă eclipsele exact, ca și deplasările planetelor, fără a cunoaște aparatele optice sau unitățile de timp.

Arhitecții maiași sunt considerați astăzi ca cei mai mari decoratori și cei mai prolifici constructori de pe planetă. Mii de construcții uimesc și azi prin armonia formelor, simplicitatea planurilor și frumusețe. Sculptura a dat micile figurine din insula Jaina și marile stele de piatră, ca și splendidele ornamentații ale fațadelor construcțiilor.

Sculpturile, picturile și codexurile îi arată pe zeii mayași cu un curios amestec de trăsături umane și animaliere. Zeii cerului, ai pământului și din lumea subterană erau „hrăniți" cu sânge de animale și de oameni sacrificați. Credincioșii își provocau răni pe tot corpul, ca sacrificiu adus zeilor.

Cultura si societatea Maya a atins cea mai mare dezvoltare intre ani 300 D.C-900 D.C
In stadiile ei primare, economia mayasa era reprezentata in principal de agricultura, recolta principala fiind porumbul. Se mai cultivau bumbacul, fasolea, sucul de fructe, maniocul (sau Cassava) si cacaoa. Foarte perfectionate erau tehnicile de rasucire, vopsire si tesere a bumbacului.

Mayasii au domesticit cainele si curcanul, insa nu au folosit animale de povara sau vehicule trase de roti. In domeniul ceramicii, erau de neegalat printre popoarele Lumii Noi. Boabele de cacao era folosite si ca moneda de schimb. Mayasii foloseau metalele pretioase numai in scopuri ornamentale (a caror coloristica era intr-adevar deosebita): aurul, argintul si jadul fiind cele mai folosite. De asemenea, erau utilizate penele. Cuprul ocupa si el un loc aparte in arta ornamentarii. Cu toate acestea, uneltele de metal ramasesera nedescoperite.

Limba mayasilor este vorbita astazi de aproape 350.000 de oameni din Yucatan, Guatemala si Belize. In radacina comuna mai intra si limbile Huastec, cat si altele apropiate de acestea, insa care nu se mai vorbesc decat de foarte putini localnici.
Cultura maya a dezvoltat o arhitectura remarcabila, si ale carei urme au ramas si astazi. Un numar foarte mare de ruine sunt plasate in situri arheologice care au ajutat oamenii de stiinta sa evalueze nivelul foarte ridicat de dezvoltare la care ajunsesera civilizatiile din aceasta zona, in acest domeniu. Urme ale vechilor orase: Palenque, Uxmal, Mayapan, Copan, Tikal, Uaxactun si Chichen Itza se afla si astazi in acele locuri. Aceste situri au fost odata niste largi centre in care se desfasurau ceremoniile religioase. Aveau un plan arhitectonic comun, des intilnit la mayasi, cuprinzind mai multe piramide, grupate in jurul unei piete deschise, si intre erau construite atat temple cat si alte cladiri. Piramidele erau construite in niveluri succesive, din blocuri de piatra taiate, de dimensiuni considerabile, si prezentau scari pe una sau mai multe parti, pe unde se putea ajunge in interiorul piramidei, locul desfasurarii unor impresionante ceremonii religioase.

Ca structura secundara, se folosea pamant si blocuri de piatra pe care se intindea mortar. Peretii de piatra erau adesea lasati fara mortar. Lemnul era folosit doar in sculptura.
Arcadele nu erau cunoscute. Interioarele piramidelor, cat si al cladirilor in general, erau destul de inguste, la fel ca si ferestrele, destul de rare. Interioarele si exteriorul cladirii erau zugravite in culori stralucitoare. Exterioarele erau decorate cu sculpturi pictate si mozaicuri din piatra.

Poporul mayas a dezvoltat o metoda de scris constand in notatii hieroglifice, prin care au inregistrat date importante despre istoria, mitologia si ritualurile lor, toate incrustate in piatra, pictate sau ornamentate pe diferite alte obiecte de uz comun, cat si elemente de decoratiune sau constructie. Din fibrele unei plante speciale, au imitat hirtia, grupand foile cu hieroglife in asa-numitele "codexuri". Patru dintre acestea mai exista si astazi: Dresdensis - acum in Dresda, Perez - acum in Paris, respectiv Tro si Cortezianus - ambele in Madrid. Codex Tro si Codex Cortezianus sunt partile componente ale unui singur document original, astfel ca sunt cunoscute sub numele de Codex Tro-Cortezianus.

Aceste carti erau folosite in divinatie mai ales, furnizand date despre evolutia agriculturii, a vremii, a bolilor, a vanatorii, cat si despre astronomie.
Sistemul calendaristic mayas era unul extrem de elaborat. Anul incepea atunci cand soarele trecea pe la zenit, pe 16 iulie, fiind constituit din 365 de zile; 364 de zile erau grupate in 28 de saptamani a cate 13 zile fiecare, Anul nou incepind cu ziua a 365-a. In plus, 360 de zile ale anului erau impartite in 18 luni a cate 20 de zile fiecare. Lunile si saptamanile treceau independent unele fata de celelalte, totusi, la fiecare 260 de zile (multiplu de 13 si de 20), saptamana si luna incepeau in aceeasi zi. Calendarul mayas, desi foarte complex, a fost si cel mai cunoscut de catre oameni, aceasta pana la introducerea calendarului gregorian, in secolul al 16-lea.

Au fost construite marile centre ceremoniale Palenque, Tikal si Copan. Cu toate acestea, in jurul anului 900, centrele mayase au fost abandonate din motive necunoscute. O parte dintre mayasi au migrat in peninsula Yucatan, unde, intre anul 900 si inceputul secolului al 16-lea (sosirea spaniolilor), si-au continuat existenta. Migratia tolteca (sau invazia, nu se stie sigur) venind din valea Mexicului a influentat puternic stilul arhitectonic. Au fost ridicate orase - proeminente centre, ca Chichen Itza si Mayapan. In urma unor perioade de razboi civil si chiar si revolutie, aceste centre au fost si ele parasite.

Religia
Religia mayasa era centrata pe veneratia unui mare numar de zei. Chac era zeul ploii, invocat in special in ritualurile populare. Printre zeitatile supreme se aflau Kukulcan, un fel de Creator - in mitologia Azteca era numit Quetzalcoatl -, cit si Itzamna, zeul cerului.

Dupa anii 900 d.c, Maya a decazut misterios in regiunea din sudul Guatemalei. Mai tarziu au trait in nordul peninsulei Yucatan si au inceput sa-si recapete teritoriul pana in secolul XVI cand a avut loc cucerirea spaniola. Spaniolii au cucerit cu usurinta aceste teritorii, desi nu in totalitate, astfel ca in secolul 20 chiar, populatia mayasa este inca majoritara in zonele locuite.

Urmasii mayasilor formeaza inca majoritatea populatiei regiunii. Totusi, multi au adoptat moduri de viata spaniole dar o parte a populatiei moderne inca mai tin la traditiile lor.

Zeii de piatra din Insula Pastelui

Traim in secolul contrastelor si suntem civilizatia paradoxurilor. Ne dezvoltam exploziv, zburam cu avioane supersonice, comunicam la distante de mii de kilometri, exploram plini de indrazneala spatiul cosmic, escaladam cei mai inalti munti si ne scufundam in cele mai adanci crevase oceanice, ne miscam cu viteze naucitoare, fragmentam atomul si avem tehnologii care in scurt timp ne vor duce dincolo de stele. Trecutul, insa, nu ne-a oferit nicicand, mai mult decat acum, enigme si mistere, simboluri si mosteniri milenare ale civilizatiilor apuse, cu intelesuri incifrate, pe care parca nu ne este harazit sa le patrundem. Uriasii de piatra din Insula Pastelui reprezinta un astfel de “examen” nepromovat al trecutului.

Traim in secolul contrastelor si suntem civilizatia paradoxurilor. Ne dezvoltam exploziv, zburam cu avioane supersonice, comunicam la distante de mii de kilometri, exploram plini de indrazneala spatiul cosmic, escaladam cei mai inalti munti si ne scufundam in cele mai adanci crevase oceanice, ne miscam cu viteze naucitoare, fragmentam atomul si avem tehnologii care in scurt timp ne vor duce dincolo de stele. Trecutul, insa, nu ne-a oferit nicicand, mai mult decat acum, enigme si mistere, simboluri si mosteniri milenare ale civilizatiilor apuse, cu intelesuri incifrate, pe care parca nu ne este harazit sa le patrundem. Uriasii de piatra din Insula Pastelui reprezinta un astfel de “examen” nepromovat al trecutului.

Poate mai putin cunoscuta decat piramidele egiptene si nu atat de mistica precum monolitii de la Stonehenge, veritabil vestigiu arheologic, Insula Pastelui este unul dintre cele mai izolate si inaccesibile locuri de pe Pamant, precum si un foarte controversat subiect in randul cercetatorilor. Denumirea sa nu are semnificatii religioase, cum s-ar putea crede, ci, descoperita in anul 1772 de o echipa de exploratori europeni, condusa de capitanul olandez Jacob Roggevven, insula a fost astfel botezata deoarece expeditia i-a atins tarmurile in Duminica Pastelui.

Situata in Oceanul Pacific, la 4.200 de kilometri departare de statul sud-american Chile, a carui proprietate a si devenit in anul 1888, Insula Pastelui, supranumita de localnici si Rapa Nui, este o mica formatiune deluroasa triunghiulara, de origine vulcanica, despadurita, cu o suprafata aproximativa de 100 km patrati, patronata de un vulcan stins, inalt de 460 metri. Relieful nu are particularitati bizare si fenomene ciudate nu se manifesta nici macar meteorologic, misterul care insufleteste insula conturandu-se in jurul triburilor de indigeni care au populat-o cu sute de ani in urma si definindu-se culminant in zona uriasilor de piatra sculptati din roca vulcanica si dispusi de-a lungul intregii coaste.

Conform unor presupuneri initiale, primii locuitori ai Insulei Pastelui si totodata creatorii masivelor statui ar fi fost de origine peruviana, in virtutea unor aparente asemanari intre sculpturile insulare si arhitectonica incasa. Unele sugestii au facut referire la insula ca reprezentand ramasite ale unui continent pierdut sau ca fiind chiar rezultat al unei influente extraterestre. Dovezile arheologice si testele ADN au demonstrat insa ca insula a fost descoperita de polinezieni, in jurul anului 400 d.Hr., aflati, conform legendei locale, sub conducerea capeteniei Hotu Matua. Odata cu sosirea lor aici, o enigmatica si impresionanta cultura ar fi inceput sa infloreasca, alaturi de statui, polinezienii posedand si limbajul Rongorongo, singurul dialect scris din Oceania.

Cele mai faimoase si insolite ramasite ale acestei culturi raman insa giganticele statui numite "moai" si masivele platforme de piatra numite "ahu”. Insula gazduieste peste 700 de astfel de sculpturi, aflate in diverse stadii de lucru. Rocile din care au fost realizate au origine vulcanica si o sursa comuna - vulcanul Rano Raraku. Unele dintre statui sunt amplasate direct pe sol, in timp ce altora Ahu-urile le servesc drept socluri. Se considera ca cele mai vechi dateaza din jurul anului 700 d.Hr., dar majoritatea ar fi fost sculptate in perioada 1000 – 1500 d.Hr.

Dimensiunile statuilor Moai sunt cu adevarat impresionante, ele variaza intre 3 si 12 metri inaltime si cantaresc de la 3 pana la 14 tone, intalnindu-se si cazuri cand acestea ating greutati de peste 80 de tone. O singura statuie din insula depaseste 270 de tone in greutate. Ramane o enigma felul cum au fost cioplite direct in stanca, dar mai ales modul in care statuile au fost transportate din inaltimile vulcanului pana spre malul oceanului. Chiar si in zilele noastre, avand in vedere greutatea coplesitoare si conditiile de lucru, efectuarea unei astfel de proceduri ar ridica mari dificultati, fiind necesara interventia celor mai performante macarale.

Estetic, statuile nu au picioare, iar intre capete si trupuri exista o mare discrepanta, cele dintai fiind supradimensionate; urechile le sunt alungite si barbiile ascutite. Unele statui au fost daramate in timpul ciocnirilor dintre clanuri, iar altele au cazut si s-au avariat in timpul transportului. Un numar mic de "moai" au fost initial acoperite cu “palarii” si "coroane" realizate din piatra vulcanica de culoare rosiatica. Acesta practica rituala raspandita pe toata insula avea, se pare, o semnificatie sacra specifica fiecarui clan.

Scopul precis pentru care au fost construiti colosii de piatra din Insula Pastelui nu a fost inca descoperit, nu se stie daca ii reprezinta pe zeii bastinasilor, sau de ce privirea lor este indreptata inspre mare, insa, desi cercetatorii nu sunt deocamdata in masura sa explice semnificatia statuilor si a platformelor de pe insula, se presupune ca obiceiul crearii lor deriva din ideea inradacinarii, practica traditionala la polinezieni, care a evoluat intr-un mod unic in aceasta zona.

Alaturi de alte locatii si situri antice, de care Pamantul este intesat, Insula Pastelui, cu uriasii ei de piatra, ramane omului, cu tot progresul sau tehnologic si stiintific, o mare enigma neelucidata a erei caruia el insusi ii apartine. Trebuie sa ne intrebam: oare ne indreptam spre viitor, sau doar ne indepartam de trecut?

Edgar Cayce – Ultimul profet al umanitatii

Dorinta oamenilor de a afla ceea ce la rezerva viitorul s-a manifestat fara intrerupere inca din zorii istoriei. De la oracolele egiptene, la cele grecesti si apoi romane, la profetii orientali si cei din Europa medievala – totul culminand cu versetele lui Nostradamus - si pana la persoanele cu abilitati extrasenzoriale din zilele noastre, arta prezicerii viitorului a imbracat forma unei veritabile obsesii a umanitatii. Si totusi, in plin secol XX, intr-o epoca a stiintei, in care superstitiile si ocultismul nu isi mai gaseau locul, un om soca o lume intreaga prin prezicerile sale. Numele sau era Edgar Cayce.

Dorinta oamenilor de a afla ceea ce la rezerva viitorul s-a manifestat fara intrerupere inca din zorii istoriei. De la oracolele egiptene, la cele grecesti si apoi romane, la profetii orientali si cei din Europa medievala – totul culminand cu versetele lui Nostradamus - si pana la persoanele cu abilitati extrasenzoriale din zilele noastre, arta prezicerii viitorului a imbracat forma unei veritabile obsesii a umanitatii. Si totusi, in plin secol XX, intr-o epoca a stiintei, in care superstitiile si ocultismul nu isi mai gaseau locul, un om soca o lume intreaga prin prezicerile sale. Numele sau era Edgar Cayce.

Cayce s-a nascut in martie 1877, intr-o familie de fermieri saraci din statul Kentucky si, pana la varsta de sapte ani, nimic nu anunta capacitatile sale iesite din comun. Abia dupa aceasta varsta, copilul incepe sa le povesteasca parintilor sai despre viziunile ciudate pe care le avea si despre capacitatea sa de a intra in legatura cu persoane decedate de curand. Nimeni nu ii da atentie insa, iar parintii, preocupati mai mult de starea financiara precara a familiei, il sfatuiesc pe acesta sa citeasca Biblia, lucru pe care Edgar il va face pentru tot restul vietii. In fapt, viitorul prezicator declara in repetate randuri ca obisnuia sa citeasca Noul si Vechiul Testament odata pe an.

Lipsa banilor il opreste pe Cayce din studii dupa numai 8 clase, studii considerate suficiente, de altfel, pentru copiii familiilor de fermieri si muncitori de la sfarsitul secolului XIX. El se angajeaza intr-o librarie de carte, acolo unde incerca sa procure mijloacele materiale necesare pentru intretinerea propriei familii. Edgar nu mai pomenea despre viziunile din copilarie si totul curgea spre o existenta banala, in care singurul scop erau banii si subzistenta. Avea sa vina, insa, momentul adevarului, atunci cand la varsta de 23 de ani, tanarul american, acum un comis-voiajor, isi pierde vocea din cauza unei misterioase crize de laringita.

Nevoit sa renunte la serviciu din cauza afectiunii care refuzase sa treaca dupa mai multe luni de suferinta, Cayce accepta interventia unui medic ambulant ale carui tratamente se bazau pe hipnoza. Ceea ce a urmat avea sa ii socheze pe martorii evenimentului. Nu numai ca tanarul vorbea normal in timpul starii de transa, dar si-a prezis singur tratamentul, acela de creste presiunea sanguina din zona gatului si, mai mult, s-a autovindecat in vazul a zeci de persoane, dupa ce si-a concentrat nivelul sanguin din laringe pana cand pielea capatase, conform martorilor oculari, culoare rosu-aprins.

Stirea a facut inconjurul tarii si marile ziare ale vremii publicau informatia pe prima pagina a editiilor. Edgar Cayce devenise peste noapte un vizionar si un vindecator cu puteri miraculoase. Tanarul era acum asaltat de scrisori si vizite neanuntate ale oamenilor care vroiau sa afla numerele castigatoare de la loterie, locurile in care pot sapa dupa comori sau castigatorii curselor de cai. Mai mult, un influent proprietar al unei plantatii de bumbac, i-a oferit lui Cayce o suma imensa pentru acea vreme, 100 de dolari pe zi, pentru a prezice cotatiile bursiere de pe piata bumbacului.

Hartuit in permanenta, Edgar Cayce ii refuza pe toti, desi posibilitatile sale financiare ramasesera la fel de restranse, anuntand ca nu ii va ajuta decat pe bolnavi si pe cei cu probleme reale. Incepea astfel, unul dintre cele mai misterioase si mai neintelese fenomene inregistrate in secolul XX.

Fostul fermier intra in transa, ceea ce avea sa ii aduca si numele de „Profetul adormit”, si prezicea tratamente celor care sufereau de boli grave, boli in fata carora medicii se dadusera, de cele mai multe ori, batuti. Ajutat de o dactilografa , Cayce dicta in timpul hipnozei autoinduse remediile care puteau duce la infrangere bolilor. Si, nu numai ca tratamentele sale functionau dar, spre suprinderea medicilor, acestea erau in proportie de peste 90% naturiste. Nu mai putin de 14.000 de copii ale retetelor prescrise de Edgar au fost pastrate si se afla si astazi la Centrul Egdar Cayce din Virginia , desi se pare ca aproape 7-8000 de manuscrise au disparut fara urma.

Incapabil sa refuze oamenii care ii cereau ajutorul in probleme grave, Cayce, care in 1925 se mutase in statul american Virginia, intra in transa si de 8 ori pe zi, lucru ce ii afecta vizibil sanatatea. El isi salveaza chiar si sotia, identificata de medici cu o forma avansata de cancer, boala care in conceptia acestora nu mai putea fi tratata.

Si cu toate acestea, in ciuda zvonurilor, Edgar Cayce nu accepta nicio forma de plata de la pacientii sai, cu exceptia unor mici donatii care sa ii permita subzistenta alaturi de familia sa.

Misterele lui Edgar Cayce
Daca nimeni nu putea oferi o explicatie pentru tratamentele acordate de vizionarul american, putinele preziceri pe care acesta le-a facut in legatura cu viitorul au fost de-a dreptul socante. Astfel, Cayce prezicea inceperea celui de al doilea Razboi Mondial, ascensiunea lui Hitler, caderea comunismului, asasinarea presedintelui J.F.Kennedy, independenta Indiei si aparitia statului Israel pe harta lumii, evenimente confirmate de trecerea timpului, dar si intamplari care merg mult mai departe in timp.

Edgar Cayce anunta producerea in viitor a unui puternic cutremur care va duce la scufundarea intregului stat California sub apele oceanului. De asemenea, vizionarul prezicea aparitia unor cataclisme care vor modifica radical harta lumii, precum si izbucnirea unui al treilea Razboi Mondial, care ar urma sa porneasca din Orientul Mijlociu. De mentionat ca toate aceste preziceri au avut loc intre anii 1925 si 1945.

Dar ceea ce a socat cel mai mult, au fost informatiile lui Cayce despre trecutul omeniri. Conform acestuia, marile civilizatii din Egiptul antic si din America de Sud au aparut ca urmare a migratiei locuitorilor Atlantidei din fosta cetate distrusa in urma unui cataclism natural. Edgar Cayce afirma la inceputul secolului ca adevarata vechime a piramidelor este de 10.500 de ani, la fel ca si misteriosul oras Tihuanaco (sau Tiwanaku) din Bolivia. Mai mult, profetul modern declara ca numele artizanului marilor piramide din Egipt se numea Ra, si ca pe langa uriasele constructii din Platoul Giza, acesta ridicase si Sfinxul, cu rolul de a proteja o incapere subterana, numita si Camera Arhivelor, in care ultimii atlanti depozitasera inscrisuri referitoare la tehnologia de care dispuneau. Mai mult, Cayce prezicea ca la finalul anilor 1960 si inceputul lui 1970, ruinele Atlantidei aveau sa fie descoperite in apropiere de Bahamas.

Ca o coincidenta, in 1968, scafandrii americani identificau, la o distanta de cativa kilometri de tarmul insulelor din arhipelagul Bahamas, formatiuni de roci, asemanatoare unor ziduri rectangulare, create, in mod sigur, de o civilizatie disparuta. Constructiile subacvatice au fost denumite Drumul Bimini, dupa numele insulei langa care au fost descoperite, si se intind pe mai bine de 3 kilometri. Nici pana astazi, arheologii si oamenii de stiinta nu au ajuns la un acord cu privire la originile formatiunilor de roci, la vechimea acestora si a presupusilor lor arhitecti.

In ceea ce priveste vechimea piramidelor egiptene, daca la vremea sa Cayce era luat in ras pentru previziunile pe care le facuse pe marginea acestora, astazi, tot mai multi arheologi inclina sa ii dea dreptate. Poate cel mai aprig dintre acestia, belgianul Robert Buvall, sustine ca atat varsta Sfinxului cat si cea a piramidelor este cea indicata de vizionarul american, aducand in favoarea teoriei sale mai multe argumente. Duvall sustine ca evidenta eroziune verticala a Sfinxului nu poate fi cauzata decat de ploi abundente, o actiune a vantului ducand, inevitabil, la o eroziune a calcarului pe orizontala. Iar ultima data la care ploile erau atat de puternice incat sa erodeze o statuie de dimensiunile Sfinxului nu a existat mai devreme de acum 10.500 de ani. De asemenea, pozitia piramidelor din Giza se suprapune perfect pe cele trei stele din centura constelatiei Orion, asa cum aratau acestea in urma cu 10.500 de ani.

Ultima si cea mai disputata previziune a lui Edgar Cayce este cea privitoare la camera subterana aflata intre labele din fata ale Sfinxului. Testele sonice efectuate asupra calcarului din sol au confirmat ca in zona indicata de american exista mai multe goluri legate inte ele prin posibile tuneluri, dar nu au putut aprecia daca acestea sunt formatiuni naturale sau au fost create in urma activitatii oamenilor. Autoritatile egiptene au interzis, insa, orice sapaturi in zona, datorita fragilitatii Sfinxului si a pericolului distrugerii acestuia.

La 1 ianuarie 1945, Cayce facea o ultima declaratie, cea prin care isi anunta moartea. Doua zile mai tarziu, „Profetul adormit” se stingea din viata lansand in urma sa zeci de volume cu insemnari si previziuni pe care le realizase in timpul vietii. Nici pana astazi, specialistii nu au putut explica natura transelor si a viziunilor lui Edgar Cayce. Data fiind natura tratamentelor si a profetiilor sale, multe dintre ele confirmate de timp, americanul este considerat astazi un drept urmas al lui Nostradamus.

Facts

Una dintre ideile predilecte ale lui Cayce a fost cea a reincarnarii. Conform acestuia, sufletele oamenilor trec printr-o perioada de tranzitie inainte de a se intrupa la diferite intervale de timp. Poate cea mai controversata viziune a sa, este cea legata de Iisus, pe care americanul l-a vazut ca pe o reincarnare a atlantului Amilius, primul legiuitor divin din istorie, a lui Adam, primul om, a lui Melchisedec si a lui Enoh, bunicul lui Noe.
O alta previziunea luata in ras de contemporanii sai, a fost cea legata de hibrizii oameni-animal, care au fost creati de atlanti, intamplare care urma sa se reia si in viitor. In luna mai a acestui an, autoritatile britanice si-au dat acordul pentru ca oamenii de stiinta sa continue cercetarile asupra hibrizilor creati din ovule de vaca, golite de informatii genetica, si ADN uman, dupa ce primele teste aratasera ca acestia pot supravietui.

Rods - creaturi fascinante sau iluzie optica?

Ar putea fi oriunde in jurul nostru…in atmosfera, in apa, chiar si in casele noastre. Pana in prezent, doar aparatul de fotografiat si camera video s-au aratat la inaltimea vitezei cu care aceste fiinte uimitoare strapung aerul. Nimeni nu stie cu exactitate ce sunt sau de unde vin, deoarece nimeni nu a avut pana in prezent oportunitatea sa studieze un exemplar. Pana cand unul dintre acesti “pesti ai cerului” se va sacrifica de dragul stiintei, cercetatorii i-au lasat in seama criptozoologiei, acel sertar special al zoologiei destinat misterelor si cazurilor nerezolvate ale stiintei.

Ar putea fi oriunde in jurul nostru…in atmosfera, in apa, chiar si in casele noastre. Pana in prezent, doar aparatul de fotografiat si camera video s-au aratat la inaltimea vitezei cu care aceste fiinte uimitoare strapung aerul. Nimeni nu stie cu exactitate ce sunt sau de unde vin, deoarece nimeni nu a avut pana in prezent oportunitatea sa studieze un exemplar. Pana cand unul dintre acesti “pesti ai cerului” se va sacrifica de dragul stiintei, cercetatorii i-au lasat in seama criptozoologiei, acel sertar special al zoologiei destinat misterelor si cazurilor nerezolvate ale stiintei.

Nasterea unei legende
Neputand beneficia de o clasificare dupa catalog, criptozoologia i-a inregistrat sub numele de “rod”, “pestele cerului” sau entitate solara. Desi filmarile video sunt inregistrari clare ale existentei acestora, pentru stiinta au ramas inca niste creaturi fascinante si misterioase. “Pestii cerului” au aparut pentru prima data pe marile ecrane prin mijlocirea producatorului Jose Escamilla, cel care i-a descoperit dintr-o pura intamplare. In 1994, Escamilla se afla la o filmare in New Mexico, unde a tras cateva cadre cu un aparat de fotografiat. A ramas uimit sa vada ca imaginile sale erau populate de obiecte zburatoare care nu semanau cu nimic din ceea ce vazuse pana atunci, cu atat mai mult cu cat acestea pareau cat se poate de insufletite. Desi la inceput a crezut ca este vorba despre pasari sau insecte, in scurt timp si-a dat seama ca fotografiile sale surprinsesera o specie necunoscuta. Escamilla a fost cel care le-a botezat “rods”, echivalentul in limba engleza a cuvantului “cilindru” sau “baston”, denumire care a fost preluata in acesta forma, fara a fi tradusa, si in alte limbi. Ceea ce a urmat a fost o adevarata vanatoare de pesti ai cerului, intrucat Escamilla a realizat de atunci sute de imagini si inregistrari video ale misterioaselor creaturi. Colectia sa de imagini a fost imbogatita cu alte cateva sute primite din diverse colturi ale lumii. Descoperirea lor recenta ii inscrie printre ultimii veniti in randurile criptozoologiei. Se pare ca acestea se afla in jurul nostru, insa viteza cu care se deplaseaza si culoarea lor alb-transparenta ii ajuta sa se camufleze cu usurinta in lumina zilei. Prezenta lor nu a fost observata doar pe teritoriul Statelor Unite, ci si in Canada, Europa sau China. Desi li se mai spune “entitati solare”, se pare ca acestia sunt adaptati atat mediului acvatic, cat si altora mai intunecate, cum ar fi pesterile.

Creatura 3D
Numele a fost inspirat de forma corpului lor, care aminteste de o bagheta sau de un cilindru. Lungimea lor variaza destul de mult. Au fost filmate exemplare avand intre 12 centimetri pana la cativa metri. La dimensiuni de cativa metri, ne putem intreba cum este posibil sa nu ii putem vedea cu ochiul liber. Un raspuns cert la aceasta intrebare nu exista, insa ceea ce mintea umana nu poate explica, este pus, de regula, pe seama misterului sau a supranaturalului. Entitatile solare sunt dotate cu o membrana subtire aflata deasupra axei corpului cilindric, utilizat pentru propulsia in aer. S-a sugerat ca “pestii cerului” ar fi inruditi cu specia anomalocaris, cu deosebirea ca s-au adaptat zborului. In urma surprinderii in imagini video, natura lor tridimensionala a fost demonstrata cu ajutorul masuratorilor si testelor. Forma cilindrica face dificil de localizat pozitia exacta a capului si a cozii. In unele cazuri, imaginile arata niste aripioare care vibreaza odata cu corpul, descriind o miscare valurita in aer, in vreme ce la altii, aceste apendice amintesc de aripile mai scurte ale albinelor. De cele mai multe ori, creaturile sunt transparente sau usor albicioase. Multi au fost de acord ca sunt imposibil de vazut cu ochiul liber din cauza vitezei cu care se deplaseaza prin aer. Acestia zboara ca orice insecta sau pasare, insa la o viteza mult mai mare, uneori ocolind obiecte, dovedind ca poseda inteligenta animala. Analiza filmelor suprinse arata ca “pestii cerului” se deplaseaza cu viteze care depasesc cu usurinta viteza sunetului.

Speculatii
In 1997, cel care a inregistrat pentru prima data imagini cu aceste fiinte zburatoare, Jose Escamilla a incercat sa atraga atentia lumii stiintifice prin prezentarea dovezilor filmate unei echipe formata din zoologi si etimologi de la Universitatea Colorado. In urma vizionarii materialelor, acestia au declarat ca nu au mai vazut ceva asemanator si cu siguranta, problema merita aprofundata.
“Rods par sa fie fiinte biologice, insa fara a studia fizic un specimen este dificil sa ajungem la o concluzie. Par sa se inrudeasca cu amfibienii, deoarece au fost filmati plonjand si iesind din apa. Este posibil ca ei sa provina din mediul acvatic si sa fi evoluat catre cel aerian.”, este de parere biologul Ken Swartz, care a inceput sa investigheze fenomenul rods inca din 1998. Asemanarea cu alte organisme marine nu se opreste numai la amfibieni. Modul in care sunt alcatuite aminteste de cefalopode, mai exact de calamari. In unele imagini, acestia par sa se expandeze ca un balon, dupa care se dezumfla, folosind un mecanism asemanator cu cel pe care il folosesc calamarii pentru propulsie.

Daca acesti rods sunt entitati biologice, cum se face ca pana in prezent, nimeni nu a putut gasi un exemplar mort? Daca acestia zboara, dupa cum se crede, in fiecare zi in jurul nostru, cum este posibil ca nici macar un singur corp al acestora sa nu fi fost descoperit pe pamant? Swartz explica acest lucru folosind comparatia cu calamarii: neavand oase, ci materie moale, acestia se pot descompune rapid fara a lasa urme. “Daca ne uitam la fosilele inregistrate pana in prezent, exista o singura creatura care avea un mod de locomotie asemanator cu pestii cerului, si acesta era un pradator numit anomalocaris, care popula marile in urma cu 400 milioane de ani, dotat cu aripioare care vibrau intr-un mod similar cu cel al membranelor vazute la rods. Este posibil ca anomalocaris sa fie stramosii pestilor cerului de astazi.”

Prezenta lor este destul de greu de ignorat, cu atat mai mult cu cat dovezile existentei lor sunt mai mult decat numeroase. Prin urmare, au fost propuse o serie de explicatii ale provenientei pestilor cerului. Cata vreme o creatura se afla inca pe teritoriul labil si permisiv al criptozoologiei, ipotezele asupra genezei lor pot sa o ia razna la propriu. Plictisiti de Bigfoot, Nessie sau Chupacabra, a caror existenta nu a putut fi dovedita nici macar prin intermediul unor imagini autentificate, oamenii si-au concentrat atentia asupra a ceea ce ar putea fi rod:

- extraterestrii
- masinarii automate
- fiinte inter-dimensionale
- spirite sau fantome

Intre toate aceste supozitii care nu beneficiaza de nici un suport real, una singura este de actualitate. Rods pot fi incadrati pentru inceput la categoria OZN-uri, pentru ca asta sunt, cu siguranta, in acest moment: obiecte zburatoare neidentificate.

Unde intervine ratiunea
Cei mai putin creduli au dat vina pe erorile tehnice ale aparatelor foto-video, pe iluzia optica sau pe erorile de procesare ale filmelor. Prin urmare, au incercat sa dovedeasca faptul ca nu exista nici un mister in imaginile miscate sau denaturate ale unor pasari si insecte. Parerea generala este ca ceea ce vedem reprezinta doar iluzii optice, trucuri ale luminii, care rezulta din modul in care imaginile (in primul rand cele video) sunt inregistrate si redate. S-a demonstrat ca trecerea prin fata aparatului foto a unei insecte care bate rapid din aripi descrie o forma cilindrica, din cauza efectului de miscare, in cazul in care camera foto-video are setat un timp relativ lung de expunere. In astfel de conditii tehnice, camera se afla in imposibilitatea fizica de a captura o imagine “curata” a unui obiect care se misca cu o astfel de rapiditate. Efectul este cu atat mai pronuntat in cazul insectelor care au aripi mari si efectueaza zborul prin batai lente ale aripilor. Pe filmul video care cuprinde cele doua campuri intercalate ale unei singure imagini video (deoarece miscarile sucesive sunt captate si afisate ca linii orizontale alternative), efectul “rod” poate fi vazut alternand de la un camp la celalalt, producand intervale distincte intre imaginile sucesive. Acesta este proba tehnica prin care scepticii au incercat sa demonstreaze ca oricine poate produce efectul “rod” daca foloseste corect echipamentul, lumina si subiectul.

Dupa ce au marcat rolul pe care setarile foto-video il joaca in aparitia pestilor cerului, un alt experiment a fost facut cu scopul de a demonstra ca este vorba doar despre o iluzie optica. O echipa de cercetatori, curioasa sa afle care este adevarul, a incercat sa prinda creaturile in vederea unui studiu amanuntit. Pentru inceput, oamenii de stiinta au plasat un numar mare de plase in apropierea unor camere video, in locuri in care prezenta pestilor cerului fusese semnalata anterior. Dupa ce camerele au inregistrat aparitia si captarea lor in plase, s-a trecut la investigarea lor. Participantii la studiu au fost surprinsi sa afle ca “prada” era formata din molii, fluturi si alte insecte, insa nici vorba de pesti ai cerului. Investigatiile ulterioare au aratat ca inregistrarea video pe care se pot vedea zburatorii este doar o iluzie optica creata de inregistrarea cu o viteza mai lenta. Experimentul a devenit dovada empirica a oamenilor de stiinta ca acesti cilindri zburatori pot fi capturati numai ca, la final, locul acestora nu se afla in intortocheata criptozoologie, ci chiar in cataloagele de zoologie, unde figureaza de foarte mult timp.

Multi s-au intrebat cum se face ca fenomenul rods a intrat in atentia publica abia in 1994, la ceva vreme dupa ce tehnologia foto-video a devenit accesibila maselor. Un desen aflat pe o stanca din Argentina, care se pare ca are 50 de ani vechime, infatiseaza niste creaturi asemanatoare cu ceea ce numim azi “rods”. Confirmarea autenticitatii lor ar darama intreaga demonstratie tehnica a scepticilor, nemaiputand fi vorba de o iluzie optica in cazul unui desen de 50 de ani, aflat pe o stanca.

Facts
- Filmul Braveheart, in al carui rol central apare Mel Gibson, mai are si o alta vedeta: aparitia unui rod a fost inregistrata in timpul filmarii unei scene;
- Creaturile sunt atat de populare in Japonia, incat o companie a produs si pus in vanzare un sistem de prindere al acestora.

Sirenele – Mit clasic sau fiinte inca nedescoperite

Legendele despre creaturi jumatate om jumatate peste sunt omniprezente din cele mai vechi timpuri in mostenirea folclorica a oricarei civilizatii. De la zeita Ea, mentionata acum peste 5 000 de ani in mitologia babiloniana, la “Stimele apelor” din basmele romanesti, sirenele au tinut strict de domeniul mitului. Insa, in istorie, apar unele observatii cel putin interesante care se concretizeaza in prezent prin oameni Ri sau Ilkai din Pacific. Daca existenta acestora va fi confirmata vreodata, atunci se pare ca ne vom cunoaste fratii din adancuri...

Legendele despre creaturi jumatate om jumatate peste sunt omniprezente din cele mai vechi timpuri in mostenirea folclorica a oricarei civilizatii. De la zeita Ea, mentionata acum peste 5 000 de ani in mitologia babiloniana, la “Stimele apelor” din basmele romanesti, sirenele au tinut strict de domeniul mitului. Insa, in istorie, apar unele observatii cel putin interesante care se concretizeaza in prezent prin oameni Ri sau Ilkai din Pacific. Daca existenta acestora va fi confirmata vreodata, atunci se pare ca ne vom cunoaste fratii din adancuri...

Prima reprezentare a unui humanoid cu trasaturi acvatice vine direct de la vechii babilonieni care-l prezinta astfel pe Oannes, contrapartea masculina a zeitei sirena Ea. Mai tarziu, Odiseea lui Homer aduce o descriere mai elaboara a sirenelor. Cu toate ca putem fi tentati sa luam marturiile lui Homer drept simple mituri grecesti ale marii, nu trebuie uitat ca tot in acest mod, lumea stiintifica s-a indoit timp de sute de ani de existenta cetatii Troia, pana in momentul in care Schliemann, crezand in veridicitatea Iliadei, a descoperit-o.

Istoricul si naturalistul roman, Pliniu cel Batran, face la randu-i o descriere amanuntita a sirenelor care ar fi trait in acea perioada, indeosebi in apele din jurul Siciliei. Pe lista personalitatilor lumii care afirmau, la modul serios, ca au vazut astfel de fiinte omenesti cu aspect acvatic se numara si Cristofor Columb. Astfel, celebrul navigator si explorator genovez descrie intr-unul dintre rapoartele sale ca la data de 4 ianuarie 1493, el si echipajul sau au avut ocazia de a observa trei sirene care se jucau in valuri, undeva in apropierea insulei Haiti. Columb le descria ca fiind:
-“Nu atat de atragatoare precum cele pictate de oameni, cu toate ca fata lor semana mult cu cea a omului, iar capetele le sunt impodobite cu plete lungi”.

Daca sirenele lui Columb aveau, insa, un aspect feminin si o natura jucausa, fiinta descrisa de cronicarii norvegieni in textul “Speculum Regale” din anul 1250 parea sensibil diferita. Conform relatarii razboinicilor vikingi, fiinta capturata de ei cu o plasa de pescuit in apropierea fiordului Trondheim semana mai degraba cu o creatura semi-acvatica cu aspect fizic primitiv si cu un caracter foarte agresiv. Vikingii au hranit-o timp de cateva zile cu peste, pana cand capetenia lor, care era convinsa ca fiinta este o divinitate a marii, a propus eliberarea sa in apele marii. Situatia devine si mai interesanta atunci cand, in anul 1560, Alfonso Bosquez, medicul personal al viceregelui din Goa, a autopsiat nu mai putin de 7 sirene prinse in plase de pescarii din Ceylon si predate pe loc autoritatilor. Seria intalnirilor cu fiinte humanoide adaptate la viata acvatica continua cu peste 143 de relatari pe care sursele istorice le-au retinut integral. Un alt incident demn de retinut este cel din anul 1830, atunci cand o taranca din insulele Noile Hebride surprinde o sirena care se juca la tarm. Inchipuindu-si ca va primi o recompensa pentru fapta sa, localnica ucide ciudata creatura cu un bolovan, izbind-o repetat in zona capului. Cadavrul nefericitei fiiinte este descris detaliat de Alexander Carmichel care nu-si poate ascunde uimirea si nici explica ce fel de fiinta a disecat…

Foci, lei de mare, pesti, lamantini sau humanoizi?
Multe dintre intalnirile cu asa-zisele sirene au fost indelung combatute de catre cei care credeau ca au fost simple confuzii cu foci sau lamantini – mamifere acvatice cu silueta si forma corporala asemanatoare cu a sirenelor din mitologii. Confuzia ar fi putut aparea usor pentru ca in apa siluetele animalelor sunt oricum distorsionate. Pe de alta parte, marea majoritate a celor care au observat ciudatele creaturi au fost pescari, marinari sau naturalisti, deci oameni indelung familiarizati cu lei de mare, focile, pestii sau lamantinii…Ca si cum s-ar dori adancirea confuziei, faimoasa sirena mumificata din Fiji care a zacut peste 100 de ani intr-un muzeu australian s-a dovedit a fi nimic altceva decat un fals grosolan realizat din piele de foca, resturi umane si …mult clei de lipit !

Cine sunt Ilkai si Ri?
O serie de declaratii ale bastinasilor din insula Papua Noua Guinee au avut darul de a intriga intreaga comunitate internationala a cercetatorilor din domeniul controversat al criptozoologiei. Prima marturie exista din anul 1979, atunci cand un batran pescar a povestit pentru prima data despre existenta unor fiinte misterioase, cu aspect de sirena, care traiau un apele din jurul Noii Guinee. O serie de autori precum Roy Wagner, Richard Greenwell, Gale J. Raymond si Kurt Von Nieda au purces de indata la investigarea fiintelor pe care tribul Susurunga le numea Ilkai iar triburile Barok si Nakela le numeau Ri. Cercetatorii au aflat stupefiati ca aceste triburi de bastinasi cunosteau oamenii Ri de sute de ani considerandu-i nistre vietuitoare obisnuite ale oceanului, precum pestii, delfinii, rechinii sau broastele testoase.

Un bastinas din tribul Barok i-a povestit lui Roy Wagner ca a reusit odata sa prinda o femela de Ri, undeva in apropierea satului Korapun. Fiinta semana foarte mult cu o femeie in partea superioara, dar in loc de picioare avea o inotatoare bilobata, asemanatoare intru-catva cu coada de delfin. Pielea era mai alba decat a femeilor din sat, iar pletele sale erau lungi si negre. Intors cu ea in sat, localnicul a fost obligat de sefii tribului sa o elibereze inapoi in mare, prinderea sa fiind considerata un sacrilegiu de catre acestia. Nu la fel s-a intamplat cu membrii tribului Susurunga care se hraneau cu Ri dupa ce-i ucideau in prealabil cu harpoanele. Toti bastinasii, insa, cunosteau focile si lamantinii si faceau foarte clar diferenta intre ei si umanoizii Ri din Ocean. Observatiile cele mai frecvente ale ciudatelor fiinte au fost facute in zona satului Nokon, din Golful Elizabeth. Pe data de 5 iulie 1893, cercetatorul Gale Raymond a observat un Ri inotand in viteza pe langa barca sa. Inainte ca pescarii sa-l captureze, acesta reuseste sa scape inotand cu viteza unei foci, dupa cum au confirmat toti martorii oculari. Raymond apuca sa observe ca Ri avea membrane interdigitale la maini, probabil parte a secretului inotului sau puternic si elegant.

Ipoteza ca oamenii sa fi pornit pe doua mari directii de evolutie dintre care una exclusiv acvatica, nu este una noua pentru natura. De fapt, stramosii balenelor si ai delfinilor nu au fost altceva decat niste mamifere terestre asemanatoare cu jderii care, acum cateva milioane de ani, au ales sa traiasca in mediu acvatic, adaptandu-se si transformandu-se cu timpul in cetaceele din zilele noastre. Multi cercetatori ai stiintelor de frontiera considera ca o astfel de situatie nu ar fi fost deloc straina nici pentru stramosii lui Homo erectus. In anul 2004, au circulat pe Internet mai multe secvente care prezentau o fiinta asemanatore cu o sirena esuata pe plajele din stautul indian Chennai, in urma devastatorului tsunami din data de 24 decembrie a aceluiasi an…

Barbatii sufera mai mult in dragoste decat femeile ?

Atunci cand eu si prietenele mele suntem cu nervii in pioneze din cauza ultimei boacane comise de iubiti nostri , bocim cu lacrimi de crocodil , ne indopam cu inghetata sau ciocolata , dupa care ne punem iar pe plans, intr-un cuvant incercam sa ne impacam cu ideea ca am fost ranite sau jignite. Desi obrajii nostri manjiti cu ciocolata sau fantanele arteziene izvorandu-ne din ochi ar putea lasa impresia ca nu poate exista vreo suferinta mai profunda , se pare ca amicii nostri tacuti , puternici , purtandu-si cu mandrie pecetea masculinitatii , sunt mult mai afectati decat noi de necazurile din dragoste.

“The New York Times” descrie un nou studiu stiintific al “Jurnalului de sanatate si comportament social” ( The Journal of Health and Social Behavior) , efectuat la Miami , si incluzand peste 1600 de participanti cu varsta intre 18 si 23 de ani , care a relevat ca “ barbatii tineri beneficiaza mai mult decat femeile de sprijin moral (acordat de prietenele lor) si sunt mult mai afectati decat femeile de tensiunea din relatiile lor romantice”.

Cauza acestei situatii “dramatice” consta , potrivit autorului studiului , in faptul ca baietii se bazeaza mai mult , din punct de vedere emotional si intim , pe partenerele lor de cuplu , in timp ce fetele gasesc sprijin si consolare din partea prietenelor si familiei.

Sunt , oare , femeile cu totul nesimtitoare si reci ? Nu , dar pentru ele conteaza cel mai mult sa fie intr-o relatie de cuplu , indiferent cat de rea este aceasta (?!?!?!).Robin W. Simon , profesor de sociologiei la Universitatea Wake Forest a avut amabilitatea de a da si in acest caz o explicatie :” Este putin patetic.Chiar daca au avut loc atat de multe schimbari sociale in aceasta privinta , sentimentul de autovaloare al femeilor este legat foarte mult de a avea un prieten.Este un lucru nefericit.”

Nu , nu este deloc un lucru nefericit ci un cliseu deprimant si grotesc ! Suntem noi cu adevarat mai fericite atunci cand suferim in dragoste langa un monstru , decat atunci cand nu suntem cuplate cu nici un mascul din Neandertal ?

Biologia se pare ca ar avea si ea ceva de spus in aceasta privinta… Helen Fisher , autoarea cartii “Anatomia dragostei” , spune ca creierul barbatilor tinde sa fie mult mai compartimentat decat cel al femeilor.Din aceasta cauza , “barbatii ar avea pornirea sa se concentreze profund pe aici si acum “ , in timp ce femeile “au tendinta de a se gandi pe termen lung.” Fisher a furnizat si o interpretare darwiniana a acestui fenomen : “ Intrucat femeile nu se pot reproduce decat de un numar limitat de ocazii in viata , ele traiesc sub constrangerea trecerii timpului, lucru care nu se intampla la barbati. Pentru ele , despartirea de partener inseamna pierderea unui timp valoros pentru reproducere.”

Copyright © godessdiana88@yahoo.com . 2010

Articole din acelasi domeniu in blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete"

Perseidele si superstitiile despre stele cazatoare

In fiecare an , la mijlocul lunii august , cosmosul ne ofera un spectacol gratuit pe ecranul necenzurat al boltii ceresti : Perseidele. Desi numit “ploaie de stele/meteoriti” , fenomenul Perseidelor ne ofera vederii cel mult 100 de “stele cazatoare” pe parcursul unei ore , oricum mult mai numeroase decat in alte perioade ale anului. Desi par a veni dinspre Constelatia Perseus ( de unde si numele Perseide ) asa zisele stele care ne dau iluzia ca se prabusesc spre pamant provin de fapt din cometa Swift-Tuttle si sunt mici bucati de praf cosmic ( cu dimensiuni de la un fir de nisip la o boaba de fasole) dezghetate din cometa atunci cand aceasta trece pe langa soare .

In acest an , momentul de maxima intensitate al Perseidelor va fi in noaptea de joi spre vineri a acestei saptamani , pe 13 august , la ora 2 si 30 de minute . Daca iti doresti sa te bucuri din plin de acest spectacol unic , ar fi bine sa parasesti orasul si sa te indrepti spre locuri in care sa nu existe alte surse de lumina perturbatoare, de preferinta pe undeva prin munti.

Legendele despre Perseus abunda in mitologia greceasca. Erou vestit si fiu al lui Zeus , Perseus isi propusese sa o ucida pe Meduza, o frumoasa muritoare transformata intr-o infricosatoare gorgona de catre geloasa zeita Atena , cu aceasta ocazie privirea ei devenind ucigatoare, iar parul ei , o increangatura de serpi fiorosi .In aceasta aventura , Perseu a fost ajutat de sandalele inaripate ale lui Hermes , mesagerul zeilor , de sabia impodobita cu diamante a lui Hefaistos , zeul focului , si de coful avand darul de a il face invizibil , apartinand lui Hades , zeul infernului. Eroul a omorat-o pe Meduza fara a se uita la ea , privind reflectia ei in scutul sau stralucitor, iar sangele gorgonei a cazut pe pamant, dand nastere inaripatului cal Pegas.
In drumul sau spre casa , Perseus a salvat-o de la moarte pe viitoarea lui sotie , printesa Andromeda , fiica regelui Cepheus , care isi inlantuise fiica pe o stanca pentru a o sacrifica monstrului marin Cetus , la indemnul vanitoasei sale mame , regina Casiopeea.
Daca ai curiozitatea de privi un atlas ceresc , vei putea descoperi pe bolta toate personajele din aceste mituri : Perseus , Pegas, Andromeda, Casiopeea, Cetus , si chiar Meduza , numita “Steaua demonului” din constelatia lui Perseus.

Potrivit legendei , atunci cand vezi o stea cazatoare trebuie sa iti pui o dorinta ce va avea mari sanse de a fi implinita . Aceasta credinta provine din anii 127- 152 d.Chr. , cand astronomul grec Ptolemeu scria ca zeii privesc uneori spre pamant , din curiozitate sau plictiseala , ei tragand cu ochiul catre oameni printre sferele lor celeste , ca prin vizorul unei cortine de la teatru , iar prin aceasta deschidere se strecoara stelele care cad catre pamant . In astfel de clipe , zeii puteau zari muritorii , care aveau o sansa mai mare a le fi indeplinite dorintele arzatoare.

O alta superstitie veche , raspandita printre catolicii din unele parti ale Angliei si Germaniei , sustinea ca stelele cazatoare ale Perseidelor sunt lacrimile de foc ale Sfantului Laurentiu , scurgandu-se pe cer in ziua de 10 august , data marcand aniversarea martirajului sau.

Aristotel credea ca lucruri precum cometele sunt de fapt mesaje trimise oamenilor de pe pamant , in timp ce Pliniu si Seneca erau de parere ca “astfel de obiecte dramatice” fac parte dintr-un plan cosmic si ca umanitatea are datoria de a intelege “mecanismul celest care da nastere acestor evenimente” , stelele cazatoare fiind vazute ca prevestiri ale dezastrelor , sau semne divine asupra raului sau binelui.
Intr-o piesa de teatru a lui Aristofan , stelele cazatoare erau “sufletele oamenilor sarmani , mergand ametite de betie prin cer dupa o cina la o stea bogata”. In schimb , in superstitiile evreiesti si crestine , stele cazatoare erau considerate drept ingeri cazuti sau demoni.

In cartea “Mitologia teutonica” a lui Jacob W. Grimm , stele cazatoare sunt considerate drept “ vestitoare ale razboiului si mortii” , fiind citate cateva versuri ale unui cantec popular : “ Peste Rin zboara 3 stele , 3 fiice ale vaduvei mor”. Conform credintelor , stelele cazatoare anunta nenorociri : “le numim mania infricosatoare a lui Dumnezeu”.

Chiar si un om inzestrat cu cunostiinte stiintifice precum Halley (de la care provine numele celebrei comete) credea ca “o cometa cazuta pe pamant a dat nastere potopului biblic al lui Noe si a fost un semn al nemultumirii lui Dumnezeu fata de creatia sa” .

In Evul Mediu si in Renastere , forma unei comete prilejuia diverse interpretari ale destinului .Astfel , se spunea ca “atunci cand o cometa sau un inspaimantator meteor are o forma rotunda , claritate si stralucire , … , asemeni unui alt soare , aceasta semnifica nasterea unui maret print.”
Majoritatea celorlalte forme preziceau insa dezastre si nenorociri .De exemplu, daca o stea cazatoare avea o forma piramidala , se credea ca vor avea loc “mari pierderi datorate focului” sau ca “o vreme de tiranie se apropie”. In cazul in care o stea cazatoare se asemana cu o sabie , erau vestite “intristari pricinuite de o sabie” , iar daca aducea cu o trompeta , se anunta cu certitudine un razboi.

In unele regiuni din Asia , exista superstitia ca o stea cazatoare reprezinta un semn rau , ea semnificand “lacrimile lunii intristate de pierderea mirelui ei , soarele” , care anunta razboi , moartea sau pierderea cuiva drag.

Intr-un cantecel de leagan englezesc pentru copii datand din secolul XIX se spune :

“ Lumina de stea , stralucitoare stea ,
Prima stea ce o vad asta noapte ,
As vrea sa se poata , as vrea sa pot
Sa mi se-mplineasca dorinta ce-o doresc asta noapte.”

In Chile , daca vezi a stea cazatoare, trebuie sa iei degraba in mana o piatra in timp ce iti pui repede in minte o dorinta. In schimb , in Filipine trebuie sa iti faci pe data un nod la batista.

Copyright © godessdiana88@yahoo.com . 2010

Articole asemanatoare din blogul "Diana , zeita dorintelor tale secrete" :