Blestemul lui Tutankhamon

"Moartea v-a atinge cu aripile ei pe cel care il va tulbura pe faraon." Aceasta inscriptie, descoperita in interiorul mormantului lui Tutankhamon, i-a marcat pe cei care "au profanat" acest mormant. Dar exista oare cu adevarat o relatie de cauza si efect intre aceasta profanare si aceasta soarta? Pentru a afla acest lucru, cel mai bine ar ca istoria descoperirii acestui mormant sa fie foarte bine cunoscuta.

In prima parte a secolului XX, egiptologii credeau ca Valea Regilor nu mai are de ascuns niciun secret. Treizeci de cosciuge si douazeci si patru de mumii provenind din trei dinastii de faraoni egipteni au fost scoase la lumina. Printre cele mai cunoscute, trebuie mentionate cele ale lui Ramses II si Amenofis I.

Sapaturile au provocat, uneori, manifestari ostile din partea populatiei acelei zone. Astfel, la Luxor, in momentul in care unele tezaure erau incarcate pe un vas, a aparut o procesiune de femei arabe, gemand si urland. In melopeea lor, un cuvant revenea mereu: "Blestem..."

Cu expresia „Blestemul lui Tutankhamon” sau „Blestemul Faraonului” se indică o presupusă „moria” (blestem care vine de dincolo de mormânt) care i-a ajuns înainte de timp și pe neașteptate, pe toți aceia care „au profanat” mormântul și sarcofagele faraonilor: mai precis pe toți cei care au participat la căutarea și la descoperirea mormântului Faraonului Tutankhamon, mormânt găsit în Valea Regilor (în Egipt) și catalogat de arheologi cu sigla KV62. Descoperirea a avut loc în anul 1922, sub conducerea arheologului egiptolog Howard Carter "sponzorizat" de bogatul nobil englez, Lordul Carnarvon. De altfel și această întreprindere a lor este cunoscută cu numele de „Carter-Carnavon”. Iată lista participanților direct implicați în această expediție, listă care poate ajuta cititorul la înțelegera fenomenului.

Prima moarte – este dealtfel și singura – care ar putea fi pusă în legătură cu descoperirea mormântului. Aceasta este a Lordului Carnavon, care a murit în februarie 1923 (trei luni după descoperire). Sir Carnavon a fost înțepat de o insectă (probabil o muscă?). În clima umidă și caldă a Egiptului și mai ales un fizic mult slăbit cum era cel al Lordului (în urma unui accident de circulație din 1901) orice zgârâietură putea deveni gravă: este exact ceea ce i s-a întâmplat Lordului. La câteva zile după incidentul cu insecta, în timp ce se berberea (cu briciul), fără să-și dea seama a redeschis rana. În pofida tratamentului făcut imediat cu tinctură de iod (antibioticul cunoscut azi cu numele de Penicilină va fi semnalat de dr. Alexander Fleming abia în 1928), infecția nu s-a lăsat așteptată. Așa se face că, la scurt timp, Lordul Carnavon a fost pus la pat de o febră foarte puternică (peste 38°C), care repede s-a transformat în pneumonie. De la Aswan a fost transferat la Cairo, unde – așa cum scrie Carter în jurnalul său – pe 5 aprilie 1923 „sărmanul Ld. C. (sic.) a murit la primele ore ale acestei dimineți”.

Cât de nefondat și de mistificată este teoria „Blestemului” se poate lesne vedea din lista reprodusă mai sus, listă ale cărei date merită analizate.
Media de vârstă în momentul morții (exclusă valoarea minimă „0”, relativ la Callender, și valoarea maximă „86”, relativ la Hall): peste 63 de ani;
Media de supraviețuire după anul 1922 – data descoperirii – (exclusă valoarea minimă „1” an, relativ la Lordul Carnarvon, și valoarea maximă „47”, relativ la Lindslay Foote Hall): în jur de 22 de ani.
Chiar Lady Evelyn, fiica Lordului Carnarvon, care a participat activ la fazele inițiale ale descoperirii mormântului, născută în 1901, va muri în 1980, iar Dr. D.E. Derry, care a făcut prima necropsie asupra cadavrului lui Tutankhamon, va muri în 1969, la vârsta de 87 de ani.
Rămânând tot la datele statistice, merită aduse în discuție și următoarele precizări:
din 26 de persoane prezente la deschiderea mormântului, numai 6 au murit în decursul următorilor 10 ani;
din 22 de persoane prezente la deschiderea sarcofagului numai 2 vor muri în următorii 10 ani; *iar din cele 10 persoane prezente la „desfășarea” mumiei nici una n-a murit în următorii 10 ani.
Toate aceste date mărturisesc în mod decisiv că „Blestemul lui Tutankhamon” este adevarat . Afară de goana după senzațional – specifică ziarelor – au mai fost (se pare) două cauze care au contribuit la răspândirea acestui mit al „Blestemului”:
a) puținele știri care erau cu privire la operațiunile lente de cercetare a mormântului (necropsia lui Tutankhamon a fost posibilă abia în 1925; 3 ani după descoperire) și
b) Lordul Carnavon în persoană a acordat exclusivitate numai unui singur ziar (american), ceea ce facea ca toate celelalte publicații „să fie puse pe tușă” (într-o perioadă când informația prindea aripi, încet dar sigur). Această exclusivitate voită de Lord a provocat o violentă campanie de denigrare a descoperirii: într-adevăr, cotidienele prezentau, pe cât posibil, descoperirea diminuându-i valoarea.